Mureșul limitează contraatacul Sibiului, domină la recuperare și obține break-ul

BC Mureș a obținut break-ul în seria de playoff pe care o dispută în compania lui BC CSU Sibiu. Vicecampionii s-au impus cu scorul de 75-54 în Meciul 2, desfășurat la Sala Transilvania din Sibiu.

Există mai multe elemente ce au condus la acest deznodământ. În primul rând trebuie remarcat faptul că Mureșul a găsit soluții de a evita contraatacul echipei gazdă. Formația antrenată de către Dan Fleșeriu este extrem de periculoasă pe tranziție și contraatac. Prin urmare este limpede că pentru a avea o șansă echipă din Tîrgu Mureș trebuie să limiteze numărul de contraatacuri ale adversarului.

Chiar dacă statistica indica 19 posesii pierdute în dreptul formației mureșene, constatăm faptul că acestea s-au transformat în doar șase intercepții. Au fost mai multe situații în care elevii lui Barnabas Szaszgaspar au preferat să nu arunce la coș și să facă abatere de 24 secunde, decât să comită greșeli în faza de construcție.

Au fost și alte abateri, precum pași, trei secunde sau fault ofensiv. Orice, numai să nu permită Sibiului să alerge. Este vorba despre abateri care condus la repunere din lateral, adică apărarea Mureșului a fost pregătită și a forțat oponentul să joace pozițional.

În aceste condiții, echipa de pe Cibin a fost forțată să joace exact ceea ce nu îi convine. În baschetul pe jumătate de teren echipa galben-albastră este cel mai puțin productivă. Acest lucru a fost probat în Meciul 2, când Sibiul a marcat doar 54 puncte.

În avancronica acestei serii am remarcat, printre altele, faptul că și BC Mureș strălucește în jocul deschis. Contraatacul și tranziția ofensivă sunt arme importante și pentru alb-albaștri. Cu siguranță nu aleargă la fel de bine precum Sibiul și nici nu sunt mai atletici, însă e limpede că vicecampionii pot să creeze panică în acțiunile purtate pe tranziție, printr-un spacing care împiedică capcanele și dublajul, adică acel haos de pe urma căruia se creează contraatacul Sibiului. Acest lucru a fost confirmat în Meciul 2. BC Mureș a marcat 24 puncte după intercepție, iar CSU Sibiu a replicat cu doar 10. În Meciul 1 raportul a fost de 17-6 în favoarea echipei sibiene.

E drept, nu se va întâmpla de prea multe ori ca CSU să aibă 24 aruncări de trei puncte ratate, pentru un procentaj de doar 17%. Însă e limpede că în acest gen de joc Sibiul suferă în mod cât se poate de vizibil. Szaszgaspar are meritul de a fi expus acest lucru.

În plus, lupta la recuperare s-a echilibrat. Revenirea lui Dalibor Djapa a oferit o opțiune foarte importantă Mureșului în duelurile de sub panou, prezența sa impunătoare și interesul manifestat pentru blocajul defensiv reducând de la 16 la doar 12 numărul recuperărilor ofensive ale Sibiului.

Jucătorul amintit creează avantaje pe care Alin Borșa nu le poate face. Prezența lui Djapa în teren aduce un plus de periculozitate de pe semicerc. Astfel, se creează spații pentru ceilalți jucători. Pe de altă parte, deloc întâmplător, Goran Martinic a avut posiblitatea și locul să joace unu la unu. El a făcut-o cu toată lumea și a marcat împotriva tuturor jucătorilor care au primit sarcina de a se apăra la el. Martinic este cel mai periculos jucător cu mingea în mână din LNBM. Nimeni altcineva nu este la fel de periculos în aruncare de la semidistanță și distanță, în pătrundere și în a improviza sau găsi soluții de a-i pune pe ceilalți în valoare.

Aparițiile lui Djapa pe semicerc în ofensiva lui BC Mureș a eliberat spațiul de trei secunde. Martinic a avut mai mult spațiu de manevră. El a putut juca unu la unu, și-a învins oponenții în mismatch, dar în același timp a creat situații favorabile datorită roll-ului de manual pe care Laci Lazar îl execută nu doar eficient, dar și estetic. Până la urmă suntem la baschet, un sport în care eleganța își are pe deplin locul.

Revenind la capitolul recuperare, trebuie remarcat raportul celor ofensive (12-11 pentru Sibiu), dar mai ales pe cel general (44-29 în favoarea lui BC Mureș). Aici trebuie completat cu faptul că oaspeții au terminat meciul cu 50% la aruncările din acțiune, iar Sibiul a încheiat cu doar 32%. Așadar o diferență de 18 procente, dar și 15 recuperări în plus pentru învingători.

Opțiunile Mureșului sunt mai diverse. Acest lucru s-a confirmat în ambele meciuri. Unitatea a 2-a a vicecampioanei a produs 19 puncte, față de cele doar 7 ale Sibiului. Este o diferență care s-a produs și în Meciul 1 (23-11), fără a avea efecte. Totuși, lungimea rotației prin prisma oamenilor care pot contabiliza pe tabela de marcaj și-a spus cuvântul într-un final în această dublă. În plus, cred, că BC Mureș are o mai mare capacitate de a-și adapta jocul în funcție de adversar decât poate CSU Sibiu să o facă. Este un avantaj important, dar nu e decisiv. Dacă galben-albaștrii îți pot impune stilul atunci e greu pentru oricine să îi învingă.

Este prematur să vorbim despre concluzii. Cert este că seria se mută la Tîrgu Mureș la scorul de 1-1. Cu toate că este egalitate, BC Mureș pleacă de pe Cibin cu niște avantaje. Este echipa mai experimentată, este formația care vine din urmă, este echipa care a făcut break-ul și care urmează să găzduiască următoarele două meciuri.

Opinez că seria este departe de a fi jucată. Pe de altă parte sunt de părere că presiunea și-a spus din plin cuvântul în acest meci. La aruncările din acțiune s-au consemnat următoarele situații pentru jucătorii Sibiului: Popescu – 4/14, Lalovic – 0/6, Mijajlovic – 3/10, Davis – 1/7.

Presiunea este un alt element despre care am discutat în prefața acestei serii. Nu e ușor pentru o echipă fără bogată experiență în acest sens să-și propună calificarea în cupele europene. Nu este imposibil, însă e limpede că Sibiul trebuie să gestioneze un element nou apărut la startul playoff-ului, cu care nu a avut de gestionat în sezonul regulat. De asta playoff-ul se spune că este alt campionat.

Câteva cuvinte despre Meciul 1 găsiți AICI.

Foto: Dragoș Dumitru / CSU Sibiu (Facebook)

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.