Moment aniversar la meciul Sibiu vs Mureș

Meciul din etapa a 4-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2015/16, programat a se desfășura la Sala Transilvania din Sibiu, ce opune pe CSU Atlassib din localitate și BC Mureș, va cuprinde un moment aniversar. El are legătură cu publicul, cu o parte extrem de importantă în orice disciplină sportivă, dar parcă în baschet rolul și importanța suporterilor sunt mai importante decât în orice alt sport.

Concret, este vorba despre aniversarea a 10 ani de existență și tipărirea a 150 numere ale revistei/program CSU Fans Magazin. Ambele momente aniversare sunt posibile datorită existenței Asociației Al 6-lea Jucător. Aceasta sprijină echipa din Sibiu, iar de-a lungul existenței sale a promovat sportul cu mingea la coș în principal la Sibiu, dar a făcut o frumoasă propagandă baschetului românesc, câteva dintre proiectele acestei asociații având impact dincolo de granițele țării.

Numărul 150 al revistei va fi unul special, menit să marcheze acest moment aniversar. Fără riscul de a exagera putem să afirmăm că este cel mai ambițios, de durată și reușit proiect al unei mâini de oameni care s-a legat sentimental de baschetul românesc și a rezistat atât timp pe piață.

Una dintre realizările de seamă ale Asociației Al 6-lea Jucător este meciul de 72 ore organizat la Sibiu și care a fost recunoscut de către World Records Academy. Alte realizări ale acestei asociații sunt promovarea baschetului în școli (probabil a fost prima organizație cu această idee), organizarea evenimentului intitulat Zilele Baschetului, respectiv competiții de streetball.

În ceea ce privește revista, ea este tipărită pentru fiecare meci de pe teren propriu al echipei CSU Atlassib Sibiu. La început ea a cuprins opt pagini, pentru ca ulterior să crească la 16. Fiecare număr cuprinde informații de actualitate din lumea baschetului, cu date statistice, cronici, avancronici sau editoriale, interviuri și fotografii din Liga Națională, NBA, Euroligă și/sau baschet internațional.

Coperta revistei este rezervată de fiecare dată unui jucător. La primul număr tipărit pe copertă a fost Darnell Clavon, unul dintre cei mai de succes jucători americani din istoria lui CSU Sibiu. De-a lungul timpului la redactarea textelor au participat nume importante din baschetul românesc, dar și o serie de pasionați ai sportului cu mingea la coș din Sibiu. Fără îndoială fiecare persoană care a mișcat un deget pentru realizarea acestei reviste are motive să se simtă mândru că a contribuit la acest proiect.

Puteți descărca și lectura primele 149 numere tipărite ale revistei CSU Fans Magazin cu un click AICI.

La Mulți Ani CSU Fans Magazin! La Mulți Ani Asociația Al 6-lea Jucător! La Mulți Ani baschetului și iubitorului de baschet sibian!

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.