Mihai Silvășan vorbește despre victoria de la Oradea, parcursul din deplasare și Cupa României

Mihai Silvășan, antrenorul principal al U-BT Cluj-Napoca, a participat la conferința de presă ce a urmat victoriei repurtate pe terenul lui CSM CSU Oradea, în etapa 21 din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2016/17. Rezultatul final a fost de 75-55.

Iată ce a declarat tehnicianul liderului LNBM la zi:

„O victorie cu una dintre contracandidatele noastre la titlul de campioană națională. Mă bucur că am învins, însă așa cum am spus băieților, la ieșirea din sală trebuie să uităm acest meci. Trebuie să ne gândim la următorul meci. Urmează Cupa României și întâlnim Sibiul peste trei zile, la ei acasă. Dacă în campionat este permis să ai pași greșiți, la turneul de Cupa României orice derapaj se sancționează. Orice înfrângere te costă în această competiție.

Am avut o apărare foarte bună. Nu m-a mulțumit recuperarea în prima repriză. Am cedat câteva mingi sub panou. Unul dintre obiectivele noastre a fost să mergem la recuperare cu trei oameni. În prima repriză am avut o recuperare ofensivă, iar în cea de-a 2-a am avut opt. Mă bucur pentru apărarea nostră și pentru faptul că nu am lăsat shooterii echipei din Oradea să-și intre în ritm.”

Despre parcursul impecabil din deplasare „Silvă” a precizat:

„Se pare că ne priesc jocurile în deplasare. Nu m-am gândit nicio clipă la asta, dar iată că am câștigat toate meciurile în deplasare în prima fază. De alfel, eu urmăresc să câștig fiecare meci. Aceasta cred că este mentalitatea corectă și am pus accent pe asta de la bun început. Nu mă interesează cât de prost aruncăm la coș, pentru că se întâmplă să ai meciuri dificile din punct de vedere ofensiv, important e să găsim soluții potrivite pentru a câștiga. Cu acest gen de mentalitate avem șanse să ajungem cât mai departe în campionat.”

Întrebat despre specificul cupei, unde este obligatorie utilizarea a cel puțin doi autohtoni în permanență, antrenorul liderului din LNBM a spus:

„Este alt baschet, cred că pot să spun asta. Echipele sunt obișnuite să joace într-un anumit sistem, însă la Cupa României toată lumea va juca altfel. Se dă puțin peste cap rotația. Eu nu pot să mă plâng. Consider că suntem avantajați de această regulă, dar nu va fi deloc ușor. Întâlnim Sibiu, la ei acasă. Va fi o atmosferă incendiară și întâlnim un adversar care nu are nimic de pierdut. Va trebui să fim puternici din punct de vedere mental și să nu cedăm nicio clipă, chiar dacă ei sunt cunoscuți că au parțiale foarte bune și cu care au câștigat de multe ori.”

Foto: Roby Boros

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.