Lasan Kromah este noul jucător al lui U-BT Cluj-Napoca

U-BT Cluj-Napoca a completat efectivul de jucători străini prin legitimarea lui Lasan Kromah. În vârstă de 26 ani, acesta măsoară 1.98 metri și evoluează ca fundaș.

Kromah are cinci sezoane jucate în NCAA și a fost campion alături de Connecticut, în 2014. El a jucat 40 meciuri în sezonul 2013/14, cu medii de 6.1 puncte și 2.7 recuperări pe meci. Între 2009 și 2013 a jucat pentru George Washington.

Cariera profesionistă a noului jucător de la U-BT Cluj-Napoca a demarat în 2014, în Ungaria. El a jucat pentru Alba Fehérvár, Torku Konyaspor, Kavala, Westchester Knicks, Promitheas Patras, Melbourne United și Egis Körmend. Așadar, a jucat la nivel profesionist pe trei continente – Europa, America și Australia.

De notat că primul antrenor din cariera profesionistă a lui Kromah a fost Marcel Tenter.

În sezonul 2016/17, Kromah a jucat în patru competiții – NBDL, Grecia, Australia și Ungaria. alături de Kormend a avut 24 prezențe cu medii de 19.7 puncte, 4.4 recuperări, 3.7 pase decisive și 1.8 intercepții în aproape 34minute pe partidă. El a fost al 3-lea marcator al campionatului maghiar. Alături de Kormend, Kromah a obținut locul 4.

Prin această legitimare, U-BT Cluj-Napoca are șase jucători străini sub contract, maximul admis într-un meci din Liga Națională în următorul sezon. De notat că există posibilitatea ca Giordan Watson să fie naturalizat, astfel încât el să fie considerat jucător autohton în LNBM, nu și în Basketball Champions League, acolo unde și Andrii Kalnichenko va fi considerat străin (pe o listă de 12 jucători în BCL cel puțin cinci trebuie să fie români).

De notat că U-BT Cluj-Napoca a acționat rapid după decizia lui Kyndall Dykes de a semna în cel de-al 2-lea eșalon al Italiei. Lasan Kromah va avea sarcina de a-l înlocui pe amintitul jucător la formația antrenată de către Mihai Silvășan.

Foto: www.bb1.hu

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.