Jocul lui Marius Runkauskas în partida cu CSU Sibiu

Marius Runkauskas a avut două perioade radical diferite de joc în victoria pe care Steaua CSM EximBank București a repurtat-o asupra lui BC CSU Sibiu, în etapa 24 din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2016/17. Militarii au învins cu scorul de 71-57.

În absența noului conducător de joc, cu Mihai Paul și Levi Szijarto, doi jucători utili, dar care au o oarecare dificultate în  aduce puncte cu regularitate, backcourt-ul Stelei a mizat în principal pe capacitatea lui Marius Runkauskas și Nikola Malesevic de a puncta în partida amintită.

Desigur alte elemente importante au contat în victoria Stelei. Este vorba despre Dave Dudzinski, un jucător cu energie debordantă și în același timp extrem de periculos pe semicerc, respectiv abilitatea lui Randal Falker de a fi un factor important în ambele faze ale jocului. În fine, apărarea colectivă, disponibilitatea la efort și capacitatea de a limita adversarul au reprezentat aspecte foarte importante.

Nu e mai puțin adevărat faptul că Bogdan Popescu, autohtonul numărul 1 din echipa Sibiului, a avut 2/12 la aruncările din acțiune și nu a marcat niciun coș din acțiune în prima repriză. Lucru cu care foarte probabil pivotul în vârstă de 39 ani nu se va întâlni de prea multe ori în acest sezon.

Cu toate acestea, impactul lui Runkauskas poate fi numit decisiv în partida amintită. El nu a marcat din acțiune în primele aproape 28 minute de joc efectiv, după care a găsit ținta de cinci ori consecutiv.

Statistica lui Runkauskas detaliată
Statistica Total Primele 27:42 minute Ultimele 12:18 minute
Minute jucate 37:12 26:19 10:53
Puncte 14 2 12
Aruncări Acțiune 5/12 0/6 5/6
Aruncări 2 pt 3/5 0/1 3/4
Aruncări 3 pt 2/7 0/5 2/2
Aruncări libere 2/3 2/2 0/1
Pase decisive 3 2 1
Posesii pierdute 6 5 1
Eficiență 5 -5 10

Dincolo de cifre, trebuie să remarcăm graficul aruncărilor lui Marius Runkauskas. Acesta a finaliat de două ori pe pătrundere, adică din spațiul de trei secunde, o dată a călcat semicercul, adică este o aruncare de semidistanță și de două ori a înscris de la depărtare.

Adăugăm și faptul că el a terminat cu trei pase decisive, pentru a sublinia faptul că lituanianul reprezintă o permanentă triplă amenințare pentru coșul advers: aruncare, pătrundere/dribling, pas.

Prin intermediul primei reușite din acțiune a lui Runkauskas, scorul a devenit 47-44 în favoarea Stelei. Astfel, în ultimele 12 minute și 18 secunde de joc, s-a consemnat un parțial de 26-13 în favoarea echipei militare.

În 18 partide contabilizate în LNBM, Runkuskas are medii stagionale de 15.8 puncte, 3.0 pase decisive, 2.6 recuperări și 2.4 posesii pierdute pentru 13.0 l eficiență. El are procentaje de 56% la două puncte, 39% la trei puncte, respectiv 89% la linia de pedeapsă.

Grafic&statistică: www.frbaschet.ro

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.