Interviu cu Vlad Moldoveanu despre plecarea de la Cluj, Turcia, EuroBasket 2017

Vlad Moldoveanu s-a despărțit de Liga Națională de baschet masculin. În urmă cu aproximativ două săptămâni, U-BT Cluj-Napoca a anunțat despărțirea de cel mai important jucător român al actualei generații la distanță de un an de la începutul colaborării. Un an extrem de fructuos pentru ardeleni, care alături de Moldoveanu au cucerit trei trofee din tot atâtea puse în joc pe parcursul sezonului 2016/17 în România.

În cursul zilei de marți (04.07), una specială pentru țara în care Vlad s-a educat și format atât baschetbalistic, cât și academic, Demir Insaat Büyükçekmece a anunțat în mod oficial legitimarea baschetbalistului originar din București. Un prilej foarte bun de a discuta cu jucătorul echipei naționale a României despre experiența trăită în ultimul sezon, dar și despre noul său angajament, respectiv EuroBasket 2017 și programul său din această vară.

Despre Liga Națională, cu plusuri și minusuri

Cum a fost sezonul petrecut de tine în România? Ești mulțumit de realizările baschetbalistice?

A fost un sezon bun, atât pentru mine cât și pentru echipă. Nu cred că ne putea ieși mai bine, pentru că am luat toate trofeele, iar în play-off nu am pierdut decât 2 meciuri. Mă bucur de succesul avut, atât de mine, pe plan individual, cât si de cel al echipei.

Ce părere ai despre situația din baschetul românesc la nivel organizatoric după ce ai fost angrenat în acesta pe parcursul ultimului sezon? Ce așteptări ai avut? Au fost ele indeplinite sau nu?

Mi s-a părut că e prea multă dezorganizare, în unele momente chiar degringoladă. O echipă retrasă chiar înainte să înceapă campionatul, alta la mijlocul sezonului. Aceste momente afectează echipe, jucători, deteriorează imaginea competiției. Cred ca trebuie mai multa grijă la aceste aspecte. Înțeleg că unele aspecte nu țin de Federație, dar un club care își ia responsabilitatea unui sezon ar trebui să îl și ducă până la capăt. Din păcate problemele financiare afectează multe echipe.

Ce anume lipsește în baschetul românesc dupa părerea ta?

Mai mulți sponsori, un program de marketing mai bun, un accent mai mare pe juniori. Uitati-vă la handbal, a prins aripi. Într-adevăr are și performanțe importante la nivel european, dar, cu siguranță, se poate învăța din realizările lui.

Cum ti s-a părut nivelul baschetului din LNBM? Există suficiente echipe puternice la vârf? Cum ai simțit nivelul competiției? Ce echipe/jucători/antrenori ți s-au părut cei mai interesanți sau dificili?

Mi s-a părut un nivel OK, nu cu foarte mult sub Polonia. Acolo erau cam 2 sau 3 echipe mai tari, celelalte erau la o oarecare distanță. Au, într-adevar, mai mulți străini, dar și regula cu doi autohtoni pe teren. Din păcate, la noi cred că sunt prea puține echipe în campionat. Avem centre și orașe foarte importante pentru Romania care nu există în baschetul masculin, dovadă Brașovul, Constanța, Aradul. Iașiul acum a intrat în Liga Națională. Mi-ar fi plăcut ca aceste orașe sa fie ajutate cumva pentru a fi reprezentate de echipe bune în primul eșalon.

Modul de desfășurare al Ligii Naționale este destul de interesant, este prima dată când am jucat Top 6 și mi s-a părut un sistem foarte alert, mai ales în ultima parte a sezonului, extrem de solicitant, psihic și fizic.

Nu vreau să dau nume, dar m-am bucurat să văd antrenori români foarte interesați să progreseze și să afle cât mai multe.

Pot spune că, dintre adversari, mi-au plăcut mult Sibiul (din păcate bugetul nu îi ajută deloc pe sibieni, au avut o rotație extrem de scurtă), Oradea, care mi s-a părut asezată bine tactic în teren și Steaua, spre final de campionat. Și celelalte echipe au practicat un baschet bun, dar, din păcate, unele au avut accidentări, altele probleme cu banii. Toate acestea afectează prestațiile sportive.

Poți să faci o comparație din punct de vedere al jucătorului între Polonia (unde ai petrecut doi ani, incluzând participarea în Euroligă) și România (ai jucat un an)?

Mi s-a parut o mare diferență între cupele continentale. Între EuroCup și Fiba Europe Cup. Campionatele nu sunt departe unul de celălalt. Cred că în Polonia liga e gândită puțin mai bine, are un sistem din care se retrogradează mai greu (trebuie sa termini pe ultimul loc doi ani la rând) și atunci echipele atrag sponsori mai ușor deoarece în prima ligă există contracte de televizare valoroase și este cu totul alt marketing.  Se știe foarte bine problema Asseco-Prokom, dar polonezii s-au pliat bine pe dataliile acestei probleme si nu au pierdut nici Asseco și nici Trefl, două centre importante ale baschetului. Au ținut două echipe în primul eșalon deși teoretic echipa Asseco-Prokom se desființase.

Termenii Despărțirii de campioana României

Cum a decurs despărțirea de U-BT Cluj-Napoca? Am văzut cu toții declarațiile ambelor părți, dar până la urma a existat un contract care s-a întins dincolo de sezonul recent încheiat. În ce conditii s-a încheiat colaborarea? Ești satisfacut de termenii în care v-ați separat?

Despărțirea a plecat din dorința mea de a juca la un nivel mai înalt. Mi-am dorit foarte mult să joc în Spania sau în Turcia,  ori la o formație care participă în  EuroCup. Euroliga era foarte greu de atins din LNBM. Eu mai aveam contract un an cu Clujul și mi s-a cerut o despăgubire (buyout) pentru a putea pleca. Acum nu vreau să comentez despre suma cerută, chiar dacă e aproape 60% din suma plătită de Fabien Causeur pentru a putea semna la Real Madrid (n.r. jucător provenit de la Brose Baskets Bamberg – echipă angrenată în ultima ediție a Euroligii). Mă bucur s-a rezolvat și această problemă, Clujul primește suma cerută iar eu pot juca la nivelul pe care mi l-am dorit. Le mulțumesc pentru cum au tratat această situație.

Turcia, următoarea provocare

De ce Turcia? De ce Büyükçekmece? Ce așteptări ai?

Pentru că mi s-a parut mai important să joc într-un campionat puternic și să fiu titular decât titular într-un campionat mai slab cotat și în EuroCup. Turcia și Spania erau clar cele mai bune alegeri din punct de vedere al campionatului. Demir IBB mi-a oferit șansa de a evolua multe minute într-una din cele mai tari ligi ale Europei. E o șansă pentru mine să evoluez la acest nivel, plus că e o echipă care își dorește un parcurs lung în Fiba Europe Cup. Au mai fost și alte echipe interesate, dar cele din ACB nu au fost prea încântate când au auzit de buyout, iar celalalte variante din Turcia ar fi fost și ele bune, dar aveam ori varianta să fiu back-up ori să mai aștept puțin, pentru că nu eram prima variantă pentru poziția 4. Am preferat să merg la o echipă care m-a dorit foarte mult, a insistat, iar în final a facut 3 oferte în decurs de 24 de ore.

Cum te simți știind că vei juca împotriva campioanei Europei la nivel de club și a unora dintre cei mai buni jucători, antrenori, cluburi din baschetul european?

Este exact ceea ce mi-am dorit. Dacă ne uitam la jucătorii din Superliga turcă putem vedea ca MVP-ul Germaniei va evolua la Tofaș(ăsta cred ca este un argument foarte bun pentru oricine)  sau că jucători cu nume în NBA au ajuns direct acolo. Este o ligă extrem de puternică, baschetbalistic și financiar.

Este baschetul romanesc suficient de competitiv încât să furnizeze și alți jucători (fie români, fie străini) unor competiții de asemenea nivel precum campionatul Turciei?

Nu știu, eu sper că este. Îmi doresc ca și alții să facă un astfel de pas în viitorul apropiat. Cred că valoarea individuală a jucătorilor este cea care decide. Watson a făcut acest pas acum câțiva ani, iar alții au facut pasul direct din România în campionate ca ACB sau ProA.

În discuții cu echipe din Liga ACB, LNB Pro A și Lega Basket Serie A

Ai avut alte oferte? Dacă da, poți să le nominalizezi?

Da, au fost și alte oferte. Au fost și discuții cu echipe mai puternice, dar acolo nu eram chiar prima variantă pe post. Am fost în discuții cu Limoges, despre care deja cred ca s-au aflat, a mai fost o echipă puternică din Italia(calificată în Champions League) și alta din Spania(prezentă în EuroCup). Cam acestea au fost cele mai avansate discuții. A existat interes și de la alte echipe, dar majoritatea au fugit când le-am spus de buyout.

Despre echipa națională, EuroBasket 2017 și vechea problemă la umăr

Înaintea noului sezon la nivel de club este EuroBasket 2017. Spania a anunțat că vine cu majoritatea starurilor, la fel Croația și Muntenegru. Nu avem informații oficiale încă despre Cehia și Ungaria, însă e de așteptat ca jucători precum Satoransky, Vesely sau Hanga să fie prezenți. Ce așteptări ai de la acest eveniment?

Îmi doresc să dăm tot ce avem mai bun, meci de meci. Să jucăm cu o dorință extraordinară și să ne batem pentru fiecare minge. E o șansă pe care atâtea generații nu au avut-o, să jucăm la EuroBasket. Trebuie să profităm de ea.

Cand te vei alătura echipei naționale?

Voi ajunge la echipa națională pe data de 17 iulie.

Cum decurge vara pentru tine? Poți detalia ce fel de exerciții/antrenamente faci în această vară? Ești în grafic cu ceea ce ți-ai propus pentru această vară?

A fost o vara puțin mai anormală pentru mine. Pe 1 iunie am fost la Bologna, pentru a face o vizită medicală la doctorul care s-a ocupat de accidentarea de la umăr. Mi s-a dat un program special pentru urmatoarele 6 săptămâni, de aceea am și fost invoit de Marcel Țenter aceste prime 4 săptămâni de la lot. Am avut un program de forță pus la punct de preparatorul lotului, Marko, plus  un program de pregătire fizică, agilitate, coordonare și alergări. Din punct de vedere baschetbalistic a trebuit să fac o pauză, pentru a îmi întări musculatura, în special în zona umarului, pentru a evita probleme pe viitor.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.