Interviu. Pe larg, cu și despre Vlad Moldoveanu

Vlad Moldoveanu, component al echipei naționale de baschet masculin a României, jucător format baschetbalistic și nu numai în Statele Unite ale Americii, cu experiență de două sezoane în Euroligă și patru în EuroCup, recent câștigător al Cupei României, piesă de bază a echipei U-BT Cluj-Napoca – liderul autoritar al Ligii Naționale de baschet masculin – ne-a oferit un amplu interviu. Subiectul principal al acestuia este propriul drum în baschet al sportivului care a aniversat recent 29 ani de viață.

Am discutat cu el despre rutină, stil de viață, antrenament, familie și ne-a împărtășit experiențe din cariera și viața sa, pe care suntem convinși că majoritatea iubitorilor baschetului nu le cunosc.

Vă invităm să lecturați un interviu nu doar cu jucătorul, dar și cu omul Vlad Moldoveanu, pentru a descoperi cu adevărt cine îmbracă maioul cu numărul 1 de la echipa numărul 1 a momentului în România în domeniul pe care îl urmărim cu atâta plăcere și atenție.

Cum ai privit baschetul la vârsta de 14-16? Ai știut de la bun început că vei avea o carieră în acest domeniu

Momentul in care mi-am dat seama ca vreau sa devin foarte serios legat de baschet a fost si momentul cand am decis sa plec din tara( aveam 16 ani cand am hotarat sa plec). Baschetul a inceput ca o joaca, dar pe parcurs mi-am dat seama ca imi place foarte mult acest sport si mi-am dorit sa vad cat de departe pot ajunge practicandu-l.

Crezi că tinerii care practică azi baschetul în România sunt ferm convinși că doresc să facă o carieră în acest sport?

Este o diferenta mare intre a vedea baschetul ca pe un serviciu care iti aduce bani frumosi in cont sau o cariera. Un serviciu la care te duci doar strictul necesar s-ar putea sa iti aduca satisfactii materiale, dar nu sunt sigur ca iti poti atinge potentialul ca jucator. Cred ca in momentul in care il privesti ca pe o cariera deja incepi sa te gandesti la CV-ul tau, la ce lasi in urma cand iti inchei cariera. Eu asa privesc lucrurile, legacy-ul meu este cel mai important, ce las in urma dupa ce ma retrag din acest sport. Partea financiara este importanta, dar nu tot timpul primeaza.

Cât de mult contează antrenamentul? Atât la vârsta junioratului, cât și în prezent, la 29 ani. Întreb acest lucru deoarece unii jucători profesioniști, altfel dotați cu elemente care te ajută într-un domeniu precum baschetul, tratează ședințele de antrenament ca pe o corvoadă, iar atitudinea lor față de antrenament (adică față de propriul loc de muncă) lasă foarte mult de dorit și implicit, poate involuntar, transmit un mesaj nedorit celor mai tineri. În plus, este cunoscut modul în care tu tratezi pregătirea, deoarece lucrezi individual în fiecare vară.

Este important sa stii de ce te antrenezi si sa te antrenezi cu cap. Degeaba lucrezi 2 ore pe zi individual daca o faci la 40% din viteza si mai si vorbesti in acelasi timp cu cei care recupereaza sau cu antrenorii samd. Trebuie sa ai anumite tinte pe care doresti sa le atingi atat la antrenament cat si la meci. La meci eu le numesc expectations (toate trebuie sa fie lucruri care pot fi controlate de jucator- gen have active hands on weak side, sau rim run on every miss). La antrenament e putin mai diferit si acolo intru in detaliu putin mai jos.

Dupa fiecare sezon ma asez la masa cu Brian Levenson (preparator pregatire psihologica) si pe Skype cu antrenorul meu de pregatire individuala. Ma folosesc de Synergy (system de scouting) pentru a vedea exact ce am facut in acel sezon. Aici ma refer la: cat am aruncat spot shots si de unde, cat am patruns pe stanga sau dreapta, cat am jucat low post si prin ce procedee am terminat acele actiuni, cate pase bune am dat, cate pase proaste, cum am pierdut cele mai multe mingi, cum am alergat pe contra-atac samd. Efectiv ma uit la tot sezonul si acolo ei imi arata procente, gen spot 50%, dribbling dreapta 20% pana in cos, 80% stop sut. E in momentul in care vad asta noi ne notam ca eu trebuie sa lucrez in a imi verticaliza jocul, in special cand fac dribbling cu mana dreapta. Tot asa continuam prin toate categoriile si la sfarsit deobicei avem o lista de 10 lucruri la care as putea lucra. Este greu sa antrenezi 10 lucruri intr-o vara, asa ca de acolo aleg maxim 3 pe care ma concentrez. Ca sa iti dau un exemplu acum 5 ani inainte de Draftul NBA si pana la sezonul din Franta( deci un an jumate)  stiam ca singura mea sansa este sa arunc excelent de la 3 puncte. In colegiu am tras putin sub 40% la 3, din acel moment unul din obiectivele mele in fiecare vara a fost sa ajung la 40% sau mai mult la 3 puncte. Primul an la Benetton nu am reusit si nici al doilea in Franta, dupa anul acela in Franta am ajuns sa trag 40%. Doar ca imi stabilesc un target intr-o vara nu inseamna ca il ating imediat, trebuie sa ai rabdare si perseverenta pentru ca altfel este dificil spre imposibil sa evoluezi cu adevarat.

Consideri că tânărul jucător roman acordă suficient timp antrenamentului?

Tinerii romani nu cred ca se mai pregatesc individual dupa ce fac pasul la seniori si asta cred ca este cea mai mare greseala. La varsta lor antrenamentul cu echipa nu este de ajuns, de fapt niciodata nu este de ajuns antrenamentul cu echipa, intotdeauna se pot gasi macar cateva minute pentru a lucra la ceva deficitar.

Comparativ, cât timp ai alocat tu antrenamentului la 14-16-18-20-22 ani și cât timp acordă tinerii pe care îi așteptăm acum în Liga Națională și la prima reprezentativă?

In tara cred ca faceam acele 2 ore pe zi si in rest ce ma jucam in curtea scolii sau pe unde apucam. In State a fost cu totul altceva, acolo aveam pregatire fizica si antrenamentul cu echipa de liceu. Acolo si antrenamentele sunt diferite, pentru ca daca ai doua ore alocate, minim 45 de minute sunt pentru individualizare. In colegiu a fost cu totul si cu totul altceva, La George Mason ne trezeam la 6 si mergeam la sala de forta, dupa sala mergeam la cantina sa mancam, mergeam la doua cursuri si dupa aceea la ora 15:00 aveam al doilea antrenament. Acolo faceam la fel cam doua ore in timpul sezonului dar prima parte din antrenament era bazata pe pregatire individuala. In anumite zile cand nu aveam cursuri dimineata facecam pregatire individuala dupa micul dejun. La George Mason cred ca am facut cel mai mare salt la miscarile din low post, Larranaga antrena foarte mult jump hook-ul. La American University programul era putin diferit, faceam forta la pranz inainte de antrenamentul principal cu echipa iar dimineata aveam sala si antrenorii la dispozitie pentru individualizare.

M-as bucura ca tinerii nostrii sa urmeze un program similar. Iti creeaza o anumita ordine si in viata particulara pentru ca trezindu-te zilnic la ora 6 este foarte greu sa mai ai o viata de noapte. Un antrenor mi-a spus odata “ nimic bun nu se intampla dupa 12 noaptea asa ca nu pierzi nimic“.

Cum ți se par tinerii jucători autohtoni care fac parte din loturile echipelor de Liga Națională și sunt în programul primei reprezentative? Comparativ, cum sunt la aceeași vârstă jucătorii tineri din Polonia, Franța, Italia, Estonia (țări în care tu ai jucat)? Mă refer la cunoștințe acumulate, pregătire baschetbalistică, fizică și mental pentru a face pasul spre seniori și pentru a face față în compania jucătorilor de aceeași vârstă din alte țări.

Sincer, consider ca le lipseste ABC-ul. Tin minte ca si eu am plecat in State dupa clasa a 9-a si eu nu facusem shell drill-ul niciodata. A fost ceva total nou pentru mine dar te invata rotatiile in aparare, te invata pozitionare corecta a corpului in functie de unde este mingea samd. Saso Filipovski care tocmai a castigat Cupa Turciei cu Banvit il foloseste destul de des in pregatirea lui si ma uitam cat au crescut juniorii care i-am avut la Stelmet din punct de vedere defensiv doar prin prisma faptului ca Saso lucra cu noi si exercitii foarte banale pentru nivelul acela.

Filiposvki este singurul antrenor pe care l-am intalnit care avea o varianta, un drill pentru orice se poate intampla. Pe faza defensiva era foarte greu sa ne surprinda cineva pentru ca noi lucram absolut tot la antrenamente.

Referitor la junior, dificil de spus pentru ca notiunea de junior in Europa nu este chiar aceeasi cu cea din Romania. De exemplu la Benetton ii aveam pe Gentile si DeNicolao care jucau 20 de min pe meci. Amandoi jucatori foarte buni, dar care faceau gafe specifice jucatorilor neexperimentati. Sasha Djordjevic a putut scoate din ei ce este mai bun si datorita faptului ca ei nu prea gafau in rotatii sau lucruri care tin de ABCul baschetului.

Daca juniorii nostri nu sunt pregatiti, e greu sa fie aruncati in foc pentru ca multe se invata din greseli, dar sunt multe greseli care pot fi evitate daca tinerii vin cu un bagaj de cunostinte bun de la echipele de juniori.

Să vorbim puțin despre motivație. Ce anume te-a motivat pe tine când ai fost mai tânăr? Ce anume te motivează în prezent? În ce măsură contează partea financiară și în ce măsură contează dorința de a te perfecționa, de a performa, de a demonstra că ești mai bun decât adversarul, de a câștiga?

Pentru mine motivatia a fost simpla inca de cand eram mic, prima… NBA… a doua… sa joc pt FC Barcelona… si a treia pe care o am in cap de vreo 2 ani…. Sa devin all time leading scorer in EuroCup. Nu conteaza unde joc, astea sunt telurile mele. In momentul in care eu renunt la ele, ma plafonez. Oricat de ireale sau reale par, ele sunt cele care ma fac sa ma duc la antrenamente individuale, care ma fac sa ma uit la video si sa incerc sa imi imbunatatesc jocul. Partea financiara conteaza si este importanta, dar nu primeaza. Eu acum am ajuns la momentul in care imi stiu limitele, le inteleg dar nu renunt la niciun vis pentru ca ele sunt cele care ma ajuta sa trag de mine, sa devin mai bun. Evident ca am si targeturi individuale pentru fiecare sezon, dar in general cele trei mentionate mai sus sunt sfinte pentru mine si pentru cariera mea de baschetbalist.

Crezi că, în prezent, la modul general nu neapărat la capitolul jucători tineri, românul este suficient de motivat pentru a fi un veritabil sportiv de înaltă performanță? Care este raportul între motivația banului și cea a performanței pur sportive, ținând cont de faptul că avem un regulament care impinge cluburile să alerge după jucătorii autohtoni consacrați? Cu alte cuvinte, face jucătorul roman suficient pentru a fi pregătit (fizic, baschetbalistic, mental) la meciuri?

Din pacate romanul se uita deobicei la salariu. Eu ii inteleg, este normal sa iti doresti sa faci cat mai multi bani, dar alergand dupa bani uiti de ce joci baschet cu adevarat si uiti sa incerci sa te mai perfectionezi. Daca te duci pentru 500 de euro in plus la un antrenor mai slab si il refuzi pe antrenorul mai bun, atunci este usor sa vezi care este interesul unui jucator de a deveni un valoros si de a juca la cel mai inalt nivel posibil pentru el. Fiecare jucator are un plafon, acum nu oricine poate sa fie Nowitzki, dar daca vrei sa iti atingi potentialul si sa il depasesti, singura sansa este sa pui cariera deasupra banilor, indiscutabil un lucru dificil insa esential.

Am auzit cu toții poveștile despre Drazen Petrovic, care avea cheia de la sala de sport din localitate și care efectua ședințe de antrenament dimineața la 5 sau că executa mii de aruncări în fiecare zi. Sau povești despre jucători proveniți din școala de baschet ex-iugoslavă care la 18-19 ani lucrau mai mult și erau mai motivați, chiar dacă nu vedeau parchetul la meciuri, decât colegiilor mai experiementați și mai bine cotați. Cum vezi situația jucătorului roman tânăr? Lucrează mai mult și mai dedicat decât cel în fața căruia nu prinde rotația de bază?

Este o situatie grea. Inteleg foarte bine dezamagirea oricarui jucator cand nu evolueaza deloc sau doar cateva minute si tinde sa se piarda, sa zica “ domnule, asta e, atata pot” si atunci nu vine la sala mai devreme si nu sta nici dupa antrenament sa lucreze. Aici cred ca intervine mult factorul psihologic. Am intalnit situatia asta in mai toate tarile si doar tinerii cu adevarat puternici din punct de vedere psihic vedeau luminita de la capatul tunelului.

Eu am fost in situatia unde nu jucam foarte mult in al doilea an de facultate si mi-am dat seama ca trebuie sa schimb ceva. Cateodata nu e rusine sa faci un pas inapoi pentru a face doi pasi in fata mai tarziu.

Eu am semnat la Stelmet din postura de rezeva. Mi s-a spus clar la telefon “noi te vrem, dar ca back-up la pozitia 4”. Am zis OK, vin si muncesc pentru minute, nu e nici o problema. Am fost primul care am ajuns, pe 10 august incepeam pregatirea. Pe data de 4 am plecat din Romania cu masina, pe 6 seara eram acolo. Am fost singurul jucator de la echipa mare primele 14 zile. In perioada asta echipa nu avea toti strainii semnati, ne mai trebuiau un 4 ( titular ) si un 5 (titular). Primele 14 zile am facut antrenament eu, cu juniorii echipei plus antrenorii de la echipa mare. Strainii nu s-au prezentat la timp si polonezii erau majoritatea la Eurobasket. In acele 14 zile eu mi-am castigat locul de titular. Dupa vreo 10 zile Saso (Filipovski) m-a chemat la el si a zis: “Vlad sunt foarte multumit de cum te antrenezi si ce ai putea face pentru noi, asa ca o sa incercam sa aducem o pozitia 4 care sa vina de pe banca”. Prin povestea asta nu vroiam sa arat altceva in afara faptului ca daca se vrea si se munceste, multe lucruri pot fi indeplinite. Cam asa am ajuns eu titular in Euroliga.

Cum ți se pare că se pregătesc ceilalți jucători români în perioadele între sezoane? Crezi că pe ceilalți români îi tentează o experiență în alt baschet decât cel din LNBM?

Din pacate cantonamentele interminabile pe la lotul national nu sunt o solutie, din punctul meu de vedere. Cel putin nu pentru a iti imbunanati performantele individuale. Asa ca asta ar fi un prim pas in fata, sa invatam sa comprimam perioadele de pregatire pentru lot in asa fel incat jucatorii sa poata face pregatire individuala. Acum probabil ar veni intrebarea antrenorilor de loturi – “ cam cati jucatori s-ar antrena serios?”. Eu cred ca jucatorii care isi doresc cu adevarat sa faca ceva din baschet s-ar antrena. Intr-un fel ar fi si o selectie naturala, daca vii la lot nepregatit, e clar ca vei pleca acasa. Prind lotul doar cei pregatiti.

Ai avut o accidentare la umăr în acest sezon. Cum au trecut trecut săptămânile în care nu ai jucat? Ce ai făcut pe lângă tratamentul specific pentru accidentarea respectivă?

Timpul trece greu cand nu poti juca, dar deobicei imi place sa elimin gandirea negativa asa ca m-am bucurat de timpul petrecut cu sotia si copii si am pus la cale un plan de 6 sapt cu Claudiu Man in care sa fiu in forma la momentul in care ma intorc pe teren si chiar sa fiu mai bun ca inainte. Cred ca am reusit sa ne atingem obictivul, sunt intr-o forma buna din punct de vedere fizic in acest moment si cand am revenit, am intrat direct in meci fara nici macar un antrenament deoarece cu o zi inainte de meciul cu Sibiul din retur eu nu eram in tara, eram la doctor. Silva mi-a trimis scouting pe mail, stiam ca sunt pregatit fizic si psihic pentru joc. Asta era cel mai important.

Ai timp liber? Cât este acesta în cursul sezonului? Dar vara? Cât timp petreci fără a te antrena deloc?

Depinde daca sunt fortat sa fac pauza de o accidentare sau nu. Se pare ca la vara voi lipsi putin din cauza accidentarii la umar si atunci sunt fortat sa fac o pauza de la baschet. Daca fac o pauza de la baschet asta nu inseama ca fac o pauza de la antrenamente. Deobicei fac maxim 7 zile pauza totala, dupa care incep cu pregatire fizica usoara si yoga. In tot acest timp eu continui pregatirea mentala ( vizualizare si meditatie + sedinte saptamanele cu antrenorul meu de psihologie).  Imi place ca in primele doua saptamani de pregatire sa fac yoga mai intens, iar dupa aceea incet incet o elimin si sa o inlocuiesc cu baschetul.  Asa ma antrenez de 4 ani si ma simt foarte bine.

Ce faci în timpul liber? Deoare ce și acesta este un aspect important.

Timpul meu liber este limitat si prefer sa il petrec in familie. Ma joc cu masinute, construiesc trenulete, facem case din lego samd. Timpul liber este tot timpul dedicate celor mici.

Cât de mult contează odihna?

Odihna este foarte importanta, dar nu pot sa spune ca nu am avut seri petrecute in oras, dar in ultimii cinci ani incluzandu-l pe acesta cred ca am fost intr-un club cel mult o data pe sezon ( ma refer strict la perioada octombrie-iunie).

În ce măsură contează stilul de viață? Mă refer la alimentație, rutină, pregătire psihologică…

Conteaza enorm. Pentru mine rutina este data de copii, deja nu prea mai am de ales cand cel mic vine la 7 dimineata si ma trezeste J  asa ca ei ma ajuta mult cu partea aceasta. Alimentatia conteaza foarte mult. Am renuntat la fast food de ani buni si prefer sa mananc organic si local. Atat sotia care este profesor de yoga cat si antrenorul de pregatire psihologica imi recomanda carti care ma pot ajuta sa devin un mai bun baschetbalist, carti de nutrititie, pregatie psihologica, meditatie samd. Recent am renuntat la gluten si am observat ca am scapat de mai multe dureri pe care le aveam (ex: tendinita). Sunt sigur ca Adi Resteman (kinetoteraputul nostrum) ma injura din cand in cand pt ca trebuie sa imi schimbe toate meniurile din deplasari dar este un tip foarte receptiv si care m-a ajutat cu acest lucru. Este important sa ai oameni langa tine care inteleg anumite lucruri si care sunt deschisi sa invete cat mai multe.

Ai avut derapaje de la stilul de viață profesionist? Dacă da, ce efecte au avut?

Cred ca am avut si eu perioada in care am fost in colegiu si probabil primele cateva luni la Benetton pana am inteles ca noptile pierdute nu se mai recupereaza. In colegiu era altceva deoarece sezonul e mai scurt, tentatiile le poti tine departe acele 6 luni de calendar competitional. Cand am ajuns in Italia am avut multe de invatat. Este greu cand pierzi o noapte sa mai ai forta necesara a doua zi dimineata sa te trezesti sa mananci un mic dejun sanatos, sa te duci la un antrenament individual sau chiar sa te odihnesti. O noapte pierduta, inseamna ca cel mai probabil ca ai pierdut si jumate din ziua urmatoare.

Crezi că jucătorul român de baschet duce un stil de viață demn de un sportiv profesionist? Mă refer la alimentație, somn suficient și în intervale indicate pentru odihnă, se ferește de locuri care inevitabil te solicită mental sau fizic etc.

Cred ca nu, dar eu sunt de parere ca nici modelele lor nu sunt foarte inspirate. Deobicei jucatorii straini in special cei americani traiesc un stil de viata aparte. Jucatorii fac pasul la echipa mare la 18 ani si pe cine sa urmeze altcineva decat starul echipei, care de cele mai multe ori este un strain. Cred ca primul pas in a educa jucatorul roman tanar este acela de a avea modele demne de urmat.

Mulți dintre cei care vor citi acest interviu se vor mira de ce nu te-am întrebat nimic despre condițiile de pregătire. Ce condiții ai avut tu în SUA, dar și pe parcursul carierei profesioniste? Care e situația în România după părerea ta? Mă refer la pregătirea antrenorilor, dotări și infrastructură, specialiști în pregătire fizică și psihică etc. Crezi că se depun suficiente eforturi de către cluburi și federație pentru a oferi condiții suficient de bune tinerilor români?

Nu ma pot pronunta despre Romania in general pentru ca nu stiu situatia la toate echipele din tara , dar la Cluj am gasit un club profesionist si bine asezat. Au o academie la care se munceste din greu, au un sponsor puternic si o sala pe masura. La seniori suntem foarte bine asezati si structurati, avem cam tot ce ne trebuie si cand nu avem ceva absolut toti antrenorii sau staff-ul medical si de pregatire fizica ne ajuta cu ce pot si cum. Legat de pregatirea antrenorilor va pot spune doar ca stiam de Silva a fi o persoana constiicioasa si eram sigur ca va fi pregatit pentru acest pas. El se pregatea pentru meseria asta de cativa ani asa ca pe mine nu ma surprinde cu nimic. Partea de pregatire psihica nu cred ca exista la niciun club din Romania si este un mare pacat. Un mare antrenor mi-a spus “mental is to physical like 4 is to 1”.

Să vorbim și despre sprijinul familiei. În ce fel ai fost susținut de părinți și de familie în formarea ta baschetbalistică? Dincolo de susținerea financiară (importantă), în ce măsură contează susținerea familiei în idea în care la 14-16-18 ani sunt prea puțini care și-au stability prioritățile și au convingerea că asta doresc să facă în viață. Cât de important este acest gen de sprijin din partea apropiaților?

Eu am fost tot timpul sustinut de parinti, dar tot timpul am luat deciziile singur. Chiar si plecarea in State. Carmen (mama) vroia sa ma trimita la Olimpia Ljubljana sau la Benetton Treviso pentru ca aceste doua echipe sunau deja dupa clasa a 8-a, dar alegerea mea a fost Statele Unite. I-am spus ca daca ia decizia asta pentru mine e posibil sa o regrete mai tarziu pentru ca nu e ceea ce imi doresc eu. A fost o perioada grea pentru mine la inceput, atat eu cat si Alex Ardelean am avut un prim an greu acolo. Prima data am stat la doua ore si jumatate distant de scoala. Ne trezeam undeva pe la ora 4 dimineata si ne intoarceam pe la 9-10 seara, toate temele le faceam in masina pentru ca nu prea aveam alta solutie. Eu am fost hotarat pe ce voiam si de ce voiam sa fac chestia asta si m-am bucurat de sustinerea neconditionata a familiei. Chiar daca nu era usor, m-au sustinut asa cum au putut. Cu timpul (prin aprilie)  m-am mutat mai aproape de liceu, lucrurile au intrat in normal si trecusem deja de perioada de acomodare. O data ajuns in State era clar ca vreau sa merg la facultate dupa ce termin liceul, asa ca deciziile pana pe la 22-23 de ani nu au fost greu de luat.

În concluzie, în ce măsură este decisiv tânărul și dorința acestuia de a se afirma, raportat la condițiile de pregătire, nivelul antrenorilor și implicarea mediului înconjurător în formarea unui baschetbalist?

Totul pleaca de la dorinta. Chiar aveam discutia asta cu unul dintre baietii din echipa noastra. Nu o sa ii dau numele, dar i-am spus ca primul pas trebuie sa il faca el. Daca vrei minute, daca vrei sa joci trebuie sa demonstrezi ca le meriti. Daca nu lucrezi individual si nu joci in meciuri atunci de unde sa primesti incredere? De la cine? Nimeni nu iti poate da incredere, singura varianta e sa muncesti si sa vrei sa demonstrezi. Asta e primul pas, iar dupa aceea evident ca orice jucator are nevoie de sustinere, are nevoie de sala, are nevoie de un preparator fizic pe masura si de un anturaj care sa fie propice performantei. Daca toti prietenii ies prin cluburi e greu ca tu sa fii tot timpul singurul care sa spuna nu, mai ales cand vorbim de jucatori tineri. Aici intervin modele de urmat si targeturile pe care si le pun in cap.

Vlad a vorbit și despre familie. Iată povestea familiei Moldoveanu:

Eu stiam data nuntii inainte sa semnez primul contract profesionist. Mai mare presiune a fost ca trebuia sa fac minim o anumita suma de bani pentru a plati nunta (haha). Pe mine m-a ajutat enorm faptul ca sunt casatorit si am avut primul copil la 25 de ani. Soarta a facut ca sotia sa ramana gravida chiar la 3 luni dupa nunta si deja de la al treilea sezon de profesionist aveam copil acasa si asta m-a responsabilizat si mai mult.

M-a motivat si mai mult daca era nevoie. Nu neaparat financiar, dar mai mult decat orice vreau sa spuna cu mandrie cu ce s-a ocupat tatal lor si cine a fost. Probabil daca o sa locuiesc in State nu o sa intereseze pe nimeni cate titluri am luat in Europa sau ce distinctii individuale am primit, dar parerea copiilor e singura care conteaza. Oricum peste toate vine motivatia mea personala, pentru ca niciodata nu muncesti la fel si nu tragi la fel daca trebuie sa muncesti pentru altcineva, pentru altceva asa ca tot timpul am vrut sa fac baschetul si motivatia mea in baschet sa fie doar motivatia mea, sa nu existe prea multi factori externi care sa o influenteze. Acum sunt la punctul in care familiia influenteaza deciziile pe care le iau legate de unde semnez (am refuzat Banvit asta vara pentru ca nu am vrut sa imi duc familia in Turcia, sotia a zis ca este ok, dar nu eram eu confortabil si fara ei nu merg). Sunt lucruri care iti influenteaza cariera, dar pana la urma cred ca motivatia personala este cea care te poate ghida spre succes.

O poveste interesanta de la prima finala de campionat, in Estonia. Dominic (fiul meu cel mare) avea 11 luni pe atunci. Si acum tin minte, era 15 spre 16 mai. Pe 16 mai aveam primul meci al finalei si jucam la Tartu. Distanta fiind de o ora, noi plecam la 9 dimineata spre antremanent / meci. Pe la 3:30 s-a trezit cel mic sotia mea nu a reusit sa-l calmeze de niciun fel, la 4 m-am trezit si eu vrand nevrand pentru ca il auzeam ( + ca el a dormit tot timpul cu noi in pat). Cum l-am luat in brate cum s-a calmat. Asa ca nu am avut de ales si am stat cu el in brate pana cand am plecat la meci. Si in acea seara cred ca am facut cel mai bun meci din finale 26 punte, 11 recuperari si am reusit sa le luam avantajul terenului propriu. Evident ca am dormit la pranz, dar si pana acum, ziua aceea este una dintre favoritele mele.

Foto: www.vladmoldoveanu.com

Articole din aceeași categorie

1 comentarii On Interviu. Pe larg, cu și despre Vlad Moldoveanu

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.