Hristu Șapera vorbește despre suspendarea lui Aleksandar Mladenovic

Hristu Șapera, antrenorul principal de la BCM U Pitești, a participt la o conferință de presă în cadrul căreia a vorbit despre situația lui Aleksandar Mladenovic, căpitanul formației alb-violete. El a primit o suspendare de două etape și o amendă de 800 euro ca urmare a unui incident în care a fost implicat la Meciul 1 al seriei cu Steaua CSM EximBank București din primul tur al playoff-ului LNBM.

Tehnicianul argeșenilor a evidențiat prevederile rapoartelor întocmite de arbitri și comisarul delegat la partida amintită. De asemenea, Șapera a evidențiat faptul că Mladenovic nu a avut absolut nicio abatere disciplinară în prealabil.

Iată ce a declarat tehnicianul argeșenilor, potrivit scmpitesti.ro:

„Decizia de suspendare a lui Mladenovic este una foarte importantă în ceea ce privește seria și cred că sunt anumite întrebări pe care noi, ca și club, avem datoria să le punem celor care le-au luat cu privire la acest aspect.

Pentru mine, este o decizie care schimbă seria și care ne pune într-o situație extrem de dificilă pentru meciurile de acasă. Din punctul meu de vedere, cum se poate ca o Comisie să se poată întruni în ziua celui de-al doilea meci din play-off și să nu se întâlnească în ziua liberă dintre meciuri? Noi, practic, am aflat de această Comisie cu doar câteva ore înaintea startului celui de-al doilea joc. Nu mi se pare normal ca noi să nu fim anunțați de existența acestei Comisii, să nu ni se ceară să ne exprimăm punctul de vedere. De asemenea, am plătit o anumită sumă pentru a face apel la această sentință, iar nouă ni s-a prezentat o decizie a Comisiei de Apel, fără nicio motivare. De ce nu avem o motivare în acest sens?  Cel mai important, probele care au fost luate în considerare au fost rapoartele auxiliare ale arbitrilor și ale comisarilor. Proba video nu evidențiază absolut nimic. Avem un raport al comisarului care spune că decizia corectă ar trebui să fie fault tehnic pentru ambii jucători, alte două rapoarte ale arbitrilor care nu menționează nicio lovire și un raport al unui arbitru care menționează acest aspect, lovire, și în baza căruia s-a luat decizia. Mi se pare normal să fim chemați pentru a ne exprima punctul de vedere. Dacă avem un comisar pe care îl plătim și care a avut o poziție foarte bună pentru a vedea ceea ce s-a întâmplat, a scris ceva în raport, de ce nu se ia în considerare ceea ce a scris? De ce mai avem acest comisar la meci?

A fost o situație neplăcută, dar nu a fost o situație ieșită din comun. Acest caz a fost provocat de către jucătorul Malesevic, dar în sine nu a fost nimic mai mult decât o stare de nervozitate și încrâncenare pentru un meci de play-off. Jucătorul nostru a împins, nu a lovit, așa cum a menționat domnul Bukuresti în raport. În baza acestei fraze s-a considerat că Mladenovic trebuie suspendat două etape. Jucătorul nostru este unul cu ștate vechi în Liga Națională, un jucător care a fost un exemplu de fair-play în toți acești ani și mai important, un jucător care se află la prima abatere. Cazul din trecut, pe care mi-l amintesc eu, în care s-au dat două etape de suspendare, a fost acum două sezoane, la meciul Târgu-Jiu vs. Oradea. Dar acolo a fost bătaie generală, surprinsă de camerele de filmat. Și eu acum întreb… de ce jucătorul nostru, cu aceste antecedente, cu aceste premise, fără o probă video, primește două etape de suspendare, decizie menținută și de Comisia de Apel?

Noi înțelegem că nu suntem una dintre echipele favorizate, dar consider că ne-am câștigat dreptul de a fi judecați corect, de a avea șansa noastră, pe care să ne-o apărăm cu toate puterile. Dacă putem să eliminăm Steaua, trebuie să vedem acest lucru pe teren, dar cu siguranță nu este același lucru să joci în fața propriului public, pe propriul teren. Consider că în acest moment, șansele noastre au scăzut simțitor. Nu ne predăm și nu ne vom preda niciodată până la sfârșit. Această echipă și-a făcut treaba în acest campionat, ne-am atins obiectivele, am făcut ceea ce am promis la începutul sezonului. Nu am putut să ne întoarcem cu un joc de la București, dar eram foarte încrezători în șansele noastre acasă. Eu cred că jucătorii noștri vor da totul pe teren mâine, dar atât fizic, cât și mental, este foarte dificil. Este povestea acestui sezon și sper să mai dovedim încă o dată că avem caracter. Repet, consider că este o decizie injustă, mult agravată pentru ceea ce s-a întâmplat pe teren și, de asemenea, consider că această echipă, în acest sezon, merita mai mult respect.”

Întrebat de decizia Federației de a-l delega pe Laszlo Bukuresti ca arbitru la Meciul 3, Șapera a declarat:

„Cred că este o decizie total inoportună. Am înțeles că între timp s-a schimbat. Efectiv am rămas stupefiat în momentul în care am văzut ca același aribtru a fost delegat. Chiar nu cred că era o situație oportună pentru acest arbitru să vină aici, la Pitești, în acest moment. Cred că a fost o decizie pe repede înainte, nu pot să mă gândesc la altceva.”

În înheierea conferinței de presă, Șapera a vorbit despre fanii piteșteni:

„Eu am spus și după meciurile de la București și o spun întotdeauna. Dacă această echipă merită mai mult respect, este și pentru fanii pe care îi are. BCM U generează o emulație extraordinară în acest oraș. Cred că este un mare plus pentru Pitești, dar și în peisajul baschetului românesc. Îmi doresc sincer ca mâine să nu îi dezamăgim, indiferent de rezultat. Eu întotdeauna m-am luptat pentru asta pentru că avem o datorie morală față de ei.”

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.