Dan Fleșeriu vorbește despre meciul de la Oradea, lupta pentru locul 3 și regula U23 din sezonul următor în LNBM

Dan Fleșeriu, antrenorul principal al BC CSU Sibiu, a participat la conferința de presă ce a urmat meciului pierdut la Arena Antonio Alexe din Oradea, în compania lui CSM CSU din localitate. Rezultatul final al partidei a fost de 84-72 în favoarea bihorenilor.

Tehnicianul sibian a vorbit despre jocul de la Oradea:

„În primul rând vreau să mulțumesc celor de la Oradea pentru că ne-au primit. Noi am venit aici imediat după meciul de la Cluj. Ne-am antrenat și ne-am odihnit aici și totul a fost excelent. Țin să le mulțumesc pentru asta și să îi felicit pentru parcursul european. Un lucru senzațional această aventură continentală.

Referitor la meci, cred că noi am luptat atât cât am putut. Nu am ce să le reproșez băieților. Ei au adus un maxim de energie, dar din păcate nu a fost de ajuns pentru a câștiga acest meci.”


Cât de mult contează acest rezultat în lupta pentru locurile 2-3-4?

„Noi ne dorim și încă sperăm la clasarea pe locurile 2-3 și nu pe 4. Cine ne tot acuză că nu jucăm la maxim de potențial greșește. Băieții chiar fac treaba asta meci de meci. Cred că a văzut toată lumea nivelul de motivație al jucătorilor mei atât la Cluj, cât și la Oradea. Deocamdată atât putem.

Este foarte greu în deplasare, jocurile fiind foarte, să le spun, agresive. Din acest punct de vedere echipele gazdă sunt favorite de fiecare dată. Eu cred că meciul cu Oradea din ultima etapă, de la Sibiu, va fi decisiv pentru clasarea pe un loc de podium.”

Ce părere aveți de acest sistem din TOP 6, cu meciuri sâmbătă – miercuri, în compania celor mai puternice echipe din România, după ce în prima fază ați jucat un singur meci pe săptămână?

„Eu văd o creștere a jucătorilor mei. Suntem pregătiți pentru asta. Aș fi vrut să avem mai multe meciuri în prima parte a sezonului. Nu mi-aș fi dorit la fel de multe câte a avut Oradea, dar cu siguranță mi-am dorit să jucăm mai mult. Mă tentează foarte mult ideea de a antrena o echipă care participă în cupele europene. Sper că voi avea ocazia în sezonul următor. Cred că pentru jucători este un lucru bun și chiar văd o creștere la toți jucătorii, cu precădere la cei care au evoluat mai puțin în prima parte a sezonului.”

Urmează a 3-a deplasare consecutivă. Spuneați că avantajate sunt echipele gazdă în TOP 6. Ce așteptări aveți de la meciul următor, la Timișoara?

„Am pierdut primele două meciuri din această serie de trei consecutive în deplasare. Ambele în compania unor echipe care se bat la titlu. Am pierdut la diferențe oarecum mari, dar am consumat foarte multă energie. Mergem la Timișoara pentru a încerca să depunem și mai multă energie. Nu știu ce va fi, cert este că avem 3-0 cu ei și cu Piteștiul în acest sezon și 0-3 cu Cluj și Steaua. Sper să reușim să facem victorii cu echipe de nivelul nostru.”

Întrebat ce părere are despre noua regulă, adoptată pentru sezonul următor, cu privire la folosirea unui jucător U23 în primul sfert al meciurilor din Liga Națională, Dan Fleșeriu a precizat:

„Am reușit să vorbesc cu mai mulți președinți de cluburi din LNBM înainte de a se lua decizia. Le-am explicat cum am crezut eu că propunrea inițială, de folosire a unui jucător sub 21 ani nu este oportună. Școala noastră, sistemul școlar din România, nu permite copiilor să facă sport de performanță la nivelul sârbilor sau americanilor care vin în România să joace. Nu avem suficiente ore de antrenament pentru copiii noștri.

Diferența este extrem de mare. Străinii care vin să joace la noi se antrenează câte șase ore pe zi la vârsta junioratului, în perioada școlii. În schimb, copiii noștri au șapte ore de antrenament pe săptămână. Asta se întâmplă până la 18 ani, adică până la terminarea școlii. Românii nu au cum să fie, la 21 ani, la nivelul celor care se antrenează câte șase ore pe zi de la 13 ani. Nu vorbesc despre calitatea jucătorilor. E vorba despre antrenament.

Un jucător român, de abia la 25 ani poate să joace la nivelul Ligii Naționale. Atunci poate să fie apt pentru baschet. Acesta este sistemul existent în România și nu cred că se poate schimba mare lucru. Mă bucur că s-a luat o astfel de decizie. Mă bucur că românul va rămâne în teren și nu cred că introducerea acestei reguli va scădea nivelul campionatului. Vom avea șase străini, ceea ce cred că va crește nivelul competiției. Cert este că antrenamentele vor crește în intensitate și atunci implicit nivelul meciurilor va crește, respectiv cel al echipei naționale.”

Foto: CSU Sibiu (facebook)

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.