Final Four-ul Basketball Champions League – Pe scurt despre ziua inaugurală, a semifinalelor

Banvit Bandirma și Iberostar Tenerife s-au calificat în finala ediției inaugurale din Basketball Champions League. Ambele au triumfat în ziua de deschidere a Final Four-ului găzduit la Tenerife.

Turneul final a demarat cu succesul formației antrenate de Sașo Filipovski, scor 83-74, asupra lui AS Monaco. Banvit a avut o prestație de excepție în repriza secundă a partidei de deschidere.

Deținătoarea Cupei Franței a deschis jocul mai bine, instalându-se la conducere în primul sfert, scor 23-14. Deținătoarea Cupei Turciei a reușit să revină în repriza secundă. Sfertul al 3-lea s-a terminat cu scorul de 55-53 în favoarea lui Banvit, echipă care s-a dezlănțuit pe faza ofensivă în ultimele zece minute pentru a se desprinde decisiv. Repriza secundă a cuprins un parțial de 46-29 în favoarea lui Banvit.

Jordan Theodore a reușit 21 puncte, 11 pase decisive, 4 recuperări, Gediminas Orelik  adăugat 16 puncte, 5 recuperări, iar Furkan Korkmaz a încheiat cu 13 puncte pentru învingători. În replică, Jamal Shuler a reușit 20 puncte pentru monegasci.

Cel de-al 2-lea meci a opus pe Iberostar Tenerife lui Umana Reyer Venezia. Fostul adversar al lui CSM CSU Oradea în grupele competiției a deschis jocul foarte bine, însă amfitrionii au revenit până la pauză și s-au impus cu scorul de 67-58.

Italienii s-au desprins la 21-16 în primul act, dar replica a venit prompt din partea spaniolilor. Tenerife a intrat la vestiare în avantaj, scor 40-34, pe fondul prestației remarcabile de la mare distanță a extremelor de forță. Băieții lui Txus Vidorreta, despre care se vehiculează că ar putea fi următorul antrenor al Barcelonei, au reușit un parțial de 10-0 în debutul reprizei secunde și nu au mai privit în urmă până la final.

Tim Abromaitis a reușit 19 puncte, 9 recuperări, Aaron Doornekamp a adăugat 11 puncte, iar Giorgos Bogris a terminat cu 10 puncte, 4 recuperări pentru învingători. În replică, MarQuez Haynes a reușit 13 puncte, 4 recuperări, iar Hrvoje Peric a încheiat cu 11 puncte, 5 recuperări pentru Venezia.

Finala se dispută duminică (30.04), la Tenerife. Câștigătoarea va obține primul trofeu din istoria Basketball Champions League și un premiu în valoare de 500.000 euro. În dechiderea sesiunii de duminică se va disputa finala mică.

Spectacol în tribune și pe parchet

Organizatorii Final Four-ului au oferit un spectacol complet în ziua de deschidere a evenimentului de la Santa Cruz de Tenerife. Pauzele și timpii de odihnă au fost completați cu spectacole de dans ale unei trupe de majorete locale, exerciții de acrobație din partea unor trupe din Slovenia și Lituania, dar și momente ce i-au avut în prim plan pe spectatori.

Aici se pot include tricouri aruncate în tribune cu praștia, provocarea publicului să facă gălăgie pentru a se măsura nivelul maxim de decibeli (a atins cota 105), respectiv dance cam (suporterii au fost urmăriți cu camerele de luat vederi, iar cei surprinși pe cub și-au putut etala calitățile de dansatori în admirația unei săli aproape pline). Atmosfera a fost întreținută de crainicul pe care întreaga Europă îl cunoaște deja prin intermediul meciurilor lui Real Madrid în Euroligă.

Celebrități în asistență

Final Four-ul Basketball Champions League a atras o serie de nume importante din lumea baschetului. În tribunele sălii din Tenerife au fost surprinși Patrick Baumann (secretar general FIBA și membru CIO), Kamil Novak (FIBA), Jorge Garbajosa (președintele federației spaniole de baschet), Sergio Scariolo (antrenorul echipei naționale a Spaniei) și mulți alții.

Comentariul pentru canalul YouTube al Basketball Champions League a fost asigurat de Jeff Taylor, un om de baschet deosebit de pasionat și care activează în acest domeniu de mai mult timp. În cursul acestui sezon, el a realizat interviuri cu Martin Zeno, Marcel Țenter, Titus Nicoară și alții, publicate pe site-urile basketballcl.com, respectiv fiba.com.

România reprezentată

Carmen Tocală, președintele Comisiei feminine de la FIBA, a fost prezentă la meciurile din semifinalele Basketball Champions League. De asemenea, campioana României – CSM CSU Oradea, singura reprezentantă a LNBM în ediția inaugurală a competiției amintite, este reprezentată la acest turneu. De altfel toate cluburile care au jucat în grupele BasketballCL au fost invitate de organizatori, ziua de sâmbătă curpinzând un seminar, respectiv un dineu oficial în cadrul cărora de va dezbate pe marginea celor consemnate în sezonul inaugural, iar performerii vor fi premiați.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.