FIBA World Cup 2019 – Adversari: Aleksandar Petrovic nu mai este antrenorul Croației

Aleksandar Petrovic nu mai este antrenorul echipei naționale a Croației. Fratele regretatului Drazen Petrovic a luat decizia comună, împreună cu federația de specialitate, de a renunța la funcția de antrenor principal.

Croația a fost eliminată în optimile de finală ale EuroBasket 2017, după o confruntare cu Rusia.

Potrivit presei croate, principal favorit la funcția de antrenor principal este Ivica Skelin. Acesta a fost asistentul lui Petrovic la EuroBasket 2017 și este, în paralel, antrenor principal la KK Split.

Skelin pare alegerea potrivită în condițiile în care croații angrenați în NBA și Euroligă nu vor participa în campania de calificare pentru FIBA Basketball World Cup 2019. Prin urmare este nevoie de un antrenor care cunoaște în amănunt situația din baschetul croat intern.

De notat că reprezentativa Croației a fost repartizată în aceeași grupă de calificare cu România în prima fază a preliminariilor FIBA Basketball World Cup 2019. Din această grupă mai fac parte Italia și Olanda. Primele trei clasate avansează în faza a 2-a din calificări.

Amintim că și Italia va avea un nou selecționer. Acest lucru se explică prin faptul că Ettore Messina nu va mai avea posibilitatea să antreneze echipa națională, acesta fiind antrenor asistent la San Antonio Spurs, în NBA.

Preliminariile demarează în luna noiembrie a acestui an.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.