FIBA Basketball World Cup 2019 – Italia, Croația și o echipă din precalificări sunt adversarii României în preliminarii

Duminică (07.05), la Guangzhou, China, s-a desfășurat tragerea la sorți a grupelor pentru preliminariile FIBA Basketball World Cup 2019. În cadrul acestei campanii este înscrisă și echipa națională a României, în regiunea Europa.

32 de echipe naționale – cele 24 prezente la EuroBasket 2017, respectiv opt echipe care vor avansa din precalificări – participă în campania de calificare din regiunea Europa. România a făcut parte din urna valorică 6, ultima între echipele care nu joacă precalificări.

În cadrul ceremoniei a fost prezentat noul trofeu:

Tragerea la sorți pentru regiunea Europa a fost condusă de către Yi Jianlian, component de bază al echipei naționale a Chinei, gazda turneului final din 2019.

Vor fi două faze de calificare.

În prima fază participă 32 echipe, repartizate în opt grupe de câte patru fiecare. Se joacă în sistem fiecare cu fiecare în dublă manșă. Primele trei clasate în fiecare din cele opt grupe se califică pentru faza a 2-a.

Iată rezultatele extragerii pentru tricolori: Italia, Croația și o echipă din precalificări.

Componența celorlalte grupe:

Grupa A – Spania, Slovenia, Muntenegru, echipă din precalificări.
Grupa B – Letonia, Turcia, Ucraina, echipă din precalificări.
Grupa C – Lituania, Ungaria, Polonia, echipă din precalificări.
Grupa D – Italia, Croația, România, echipă din precalificări.
Grupa E – Franța, Rusia, Belgia, echipă din precalificări.
Grupa F – Cehia, Finlanda, Islanda, echipă din precalificări.
Grupa G – Serbia, Georgia, Germania, echipă din precalificări.
Grupa H – Grecia, Israel, Marea Britanie, echipă din precalificări.

Faza a 2-a va cuprinde 24 de echipe. Se vor forma patru grupe de câte șase echipe fiecare. Rezultatele obținute în compania echipelor calificate din prima fază  grupelor se păstrează și în faza a -a, urmând a se juca în sistem fiecare cu fiecare în dublă manșă, în compania celor trei echipe venite din altă grupă. Primele trei clasate în fiecare din cele ptru grupe se califică la turneul final.

Componența grupelor fazei a 2-a:

Primele trei din Grupa A și primele trei din Grupa B formează Grupa I.
Primele trei din Grupa C și primele trei din Grupa D formează Grupa J.
Primele trei din Grupa E și primele trei din Grupa F formează Grupa K.
Primele trei din Grupa G și primele trei din Grupa H formează Grupa L.

Așadar, Europa va beneficia de 12 locuri la următoarea ediție a FIBA Basketball World Cup. Asia și Americas vor avea câte 7 echipe fiecare, Arica va avea 5, cărora li se adaugă țara gazdă, China.

Jocurile din preliminariile FIBA Basketball World Cup 2019 se vor juca după cum urmează:

Prima faza
Fereastra 1 – noiembrie 2017
Fereastra 2 – februarie 2018
Fereastra 3 – iunie 2018

A 2-a fază
Fereastra 4 – septembrie 2018
Fereastra 5 – noiembrie 2018
Fereastra 6 – februarie 2019

Toate echipele va disputa câte două meciuri în fiecare fereastră.

Africa

A: Tunisia, Camerun, Africa de Sud, Guinea
B: Nigeria, Mali, Uganda, Rwanda
C: Angola, Egypt, Maroc, DR Congo
D: Senegal, Coasta de Fildeș, Mozambique, câștigătoarea turneului de precalificare

Americas

A: Argentina, Uruguay, Panama, Paraguay
B: Venezuela, Columbia, Chile, câștigătoarea turneului de precalificare
C: USA, Puerto Rico, Mexic, Cuba
D: Canada, Republica Dominicană, Insulele Virgine, Bahamas

Asia/Oceania

A: Noua Zeelandă, China, Corea de Sud, Hong Kong
B: Australia, Filipine, Japonia, Chinese Taipei
C: Iordania, Liban, India, Syria
D: Iran, Qatar, Kazakhstan, Iraq

Sistemul competițional este similar celui din Europa în toate regiunile. Așadar, vor exista două faze, fiecare echipă având programate câte 12 jocuri de calificare.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.