EuroBasket Women 2015 – 25 zile până la start

Echipa națională de baschet feminin a României s-a mutat la București, acolo unde susține a 3-a fază din perioada de pregătire premergătoare participării la Campionatul European – ediția 2015. Formația antrenată de către Florin Nini se va antrena în următoarea perioadă la București, acolo unde are pregătite patru jocuri de pregătire în compania unor adversari redutabili.

Astfel, pe 19 și 20 mai, tricolorele se vor confrunta cu reprezentativa Senegalului. Aceasta este campioana în exercițiu a Africii. Ulterior, mai exact pe 21 și 23 mai, compatrioatele noastre își vor măsura potențialul cu reprezentativa Italiei, locul 8 la EuroBasket Women 2013.

Ulterior, mai exact pe 27 mai, conform frbaschet.ro, echipa României se va deplasa în Belarus, unde va participa la un turneu de pregătire. Aici, tricolorele se vor confrunta cu Ucraina, Rusia și Belarus.

Ultima parte a perioadei de pregătire se va desfășura al Timișoara, acolo unde România își va susține meciurile din prima fază a EuroBasket Women. Compatrioatele noastre vor ajunge în localitatea de pe Bega la data de 1 iunie.

Conform aceleiași surse, Gabriela Mărginean și Cristina Bigica se vor alătura echipei în cursul săptămânii următoare. Prima a jucat finala campionatului Turciei și recent a semnat cu vicecampioana Spaniei pentru sezonul următor. În schimb, cea de-a 2-a sportivă amintită a avut de susținut examenul de absolvire a universității Marquette, la care a studiat.

România face parte din Grupa A, alături de Franța, Cehia, Muntenegru și Ucraina. Primul meci pentru tricolore la EuroBasket Women 2015 este programat pentru vineri (12.06), în compania Muntenegrului.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.