EuroBasket 2017 – Români de peste hotare: Emi Cațe

Emi Cațe este unul dintre tinerii de mare perspectivă din baschetul românesc. Format baschetbalistic în Spania, tânărul în vârstă de 19 ani este sub contract cu Real Madrid, dar evoluează sub formă de împrumut în acest sezon la Real Betis Sevilla.

Lider indiscutabil al generației 1997, probabil cea mai bună de la generația 1988 în baschetul masculin românesc, Cațe este un candidat serios la un loc în echipa națională a României pentru EuroBasket 2017.

Aflat la cel de-al 2-lea sezon după încheierea junioratului, Cațe este legat de gruparea madrilenă pe parcursul primilor trei ani de seniorat. Aceasta este o formă de protejare a cluburilor din Spania care se preocupă de educarea și formarea baschetbalistică a tinerilor. Conducerea lui Real îl monitorizează pe compatriotul nostru, trimițându-l la Sevilla, acolo unde a evoluat și în sezonul precedent.

Astfel, Cațe beneficiază de condiții excelente de antrenament, fiind în permanență în programul primei echipe, care este angrenată în Liga ACB – cel mai puternic campionat național din Europa. În sezonul precedent, tot la Sevilla, Cațe a bifat 12 prezențe și a jucat un număr total de 47 minute. Acesta s-a triplat deja în actuala stagiune, una în cadrul căreia Emi a devenit treptat membru al rotației de bază.

Real Betis Sevilla se situează pe locul al 14-lea din totalul de 17 poziții în Liga ACB. Echipa lui Emi are șapte victorii din 21 partide disputate.

Cifrele Lui Emi Cațe în Acest Sezon

În ultima partidă, susținută pe 26 februarie, la Murcia, pierdută cu scorul de 80-92, Emi a avut 16 minute de joc, perioadă în care a contribuit cu 5 puncte (2/2 din acțiune, 1/1 la linia de pedeapsă), 4 recuperări (2 ofensive) pentru 10 la eficiență.

Cațe a intrat în rotația de bază a lui Real Betis Sevilla în ultimele trei meciuri. El a jucat 10, 17, respectiv 16 minute în meciurile cu Zaragoza, Estudiantes și Murcia. Românul a bifat medii de 5.0 puncte, 3.0 recuperări, 1.3 intercepții și 6.8 la eficiență în aceste jocuri.

Cea mai bună prestație a lui Emi în actuala ediție a Ligii ACB s-a consemnat în penultima etapă, cu Estudianes Madrid. El a avut 17 minute de joc, cu 8 puncte (3/4 din acțiune, 2/2 la linia de pedeapsă), 4 recuperări (una ofensivă) pentru 13 la eficiență.

A jucat 11 meciuri în actuala ediție a Ligii ACB. El are medii statistice de 2.4 puncte, 2.4 recuperări și 3.9 la eficiență în 11.0 minute pe partidă.

Real Betis Sevilla

Antrenorul principal al Sevillei este un fost pivot de legendă. Este vorba despre croatul Zan Tabak. Acesta îl cunoaște pe Emi Cațe întrucât a făcut parte din staff-ul tehnic al lui Pablo Laso, la prima echipă a lui Real Madrid în perioada în care Emi juca la juniorii aceluiași club. Astfel, Tabak a avut acces la antrenamentele și meciurile echipelor din sectorul juvenil a lui Real.

De notat că la clubul din Sevilla au evoluat de-a lungul timpului o serie de baschetbaliști tineri de excepție. O parte a acestora activează la ora actuală în NBA. Îi putem enumera aici pe Tomas Satoransky, Kristaps Porzingis, respectiv Willy Hernangomez.

În lotul lui Real Betis, la pozițiile 4-5, evoluează Bostjan Nachbar, Juan Jose Triguero, Strahinja Milosevic, respectiv Rasid Mahalbasic. Compatriotul nostru evoluează în baschetul spaniol cu o licență JFL (Jugadores Formados Localmente), cu care este echivalat similar jucătorilor autohtoni (ESP). Această licență le este acordată tuturor jucătorilor care au evoluat la nivel juvenil în Spania.

Prin intermediul acestui statut, dacă au bifat cel puțin un sezon la nivel juvenil și unul la seniori, jucătorii devin eligibili să obțină cetățenia spaniolă și implicit să evolueze pentru echipa națională a acestei țări. Desigur acest lucru se face numai cu acordul jucătorului Cele mai bune exemple în acest sens sunt Serge Ibaka și Nikola Mirotic. Recent, Luka Doncic, un alt produs al lui Real Madrid – similar lui Cațe sau Mirotic, a refuzat propunerea de a juca în naționala Spaniei, alegând să-și reprezinte țara natală, Slovenia.

În Liga ACB jucătorii sunt categorisiți după alte trei tipuri de licențe: EUR (străin cu pașaport european), COT (străin cu statut Cotonou) respectiv EXT (non-european). Este permisă înscrierea pe foaia de arbitraj a cel mult doi jucători cu licență EXT. De asemenea, este obligatorie înscrierea a cel puțin doi jucători autohtoni.

Emi Cațe

Născut pe 30 iulie 1997, la București, Emi Cațe este un produs al lui Real Madrid. A început baschetul la Dinamo CSȘ Nr. 6.

El s-a alăturat grupării din capitala Spaniei în 2013. Alături de Real a câștigat două titluri de campion al Spaniei la juniori, respectiv un trofeu de Euroligă a juniorilor. De asemenea, el a disputat o altă finală în această competiție.

În calitate de component al echipei naționale a României, Emi a participat la Campionatele Europene U16, U18 și U20, din 2012, 2013, 2014 și 2016. Înalt de 2.06 metri, Cațe a avut medii de 16.6 puncte, 15.4 recuperări, 2.2 capace, 2.0 pase decisive și 1.4 intercepții pentru 27.0 la eficiență la ediția 2016 a Campionatului European U20 masculin – Divizia B. De asemenea, Emi s-a antrenat cu prima reprezentativă a României pe parcursul verii trecute.

A participat la campul Basketball Without Borders, din anul 2014, de la Roma.

Cațe a fost campion mondial 3×3 la nivel U14 masculin. El a izbutit această performanțî în anul 2011, în Turcia, sub comanda lui Hristu Șapera. El a fost coleg de echipă cu Nandor Kuti, Tudor Gheorghe și Vlad Petrea.

Foto 1: www.acb.com
Foto 2: www.fiba.com

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.