EuroBasket 2015 – Încep fazele eliminatorii

EuroBasket 2015 s-a stabilit la Lille. Începând de sâmbătă (12.09) și până duminică (20.09), aici se vor desfășura jocurile eliminatorii ce vor stabili noua campioană a Europei, respectiv ocupantele podiumului, dar și formațiile calificate pentru Jocurile Olimpice, respectiv pentru turneul preolimpic.

lille

De la ora 13, se desfășoară meciul dintre Letonia și Slovenia. Ambele echipe au suferit câte două înfrângeri în prima fază. Balticii au triumfat în jocul decisiv cu Estonia. În schimb, Slovenia nu a avut emoții să se califice, însă a avut destule momente de cădere pedepsite de adversari precum Grecia și Croația.

Kaspars Berzins are o accidentare, dar este așteptat să joace în această partidă. În schimb, Slovenia nu are probleme medicale. Este un meci ce poate fi decis în multe moduri și în favoarea oricăreia dintre protagoniste.

Cu începere de la ora 15:30, Grecia se duelează cu Belgia. Este un meci cu o favorită certă. Formația elenă a câștigat grupa din care a făcut parte cu un bilanț de 5-0. În schimb, Belgia a pierdut două partide.

Cel mai atractiv duel este între Vassilis Spanoulis și Matt Lojeski. Grecul a fost menajat în ultimul meci din grupe, astfel încăt el are o zi în plus de recuperare față de majoritatea sportivilor. Belgia este foarte periculoasă de pe semicerc în faza ofensivă și se apără exemplar la perimetru. În schimb, Grecia are un lot extraordinar de jucători și un antrenor foarte priceput.

Spania începe seria jocurilor eliminatorii în compania Poloniei. Meciul este programat să demareze cu începere de la ora 19:00. Ibericii au prima șansă, așa cum e firesc, însă Polonia alcătuiește o trupă redutabilă. Ambele echipe au pierdut câte două meciuri în faza grupelor.

Poziția 5 rezervă un duel de NBA, între Pau Gasol și Marcin Gortat. Cert este că Spania are nevoie de prestații bune din partea cvartetului de la Real Madrid, care nu a prea strălucit până acum la acest eveniment. De cealaltă parte, Polonia trebuie să aibă grijă de minge, capitol la care suferă serios, iar Spania nu este genul de adversar căruia să-i acorzi prea multe șanse.

Seara de sâmbătă se încheie cu un duel interesant, însă cu o favorită certă. Franța primește replica Turciei. Naționala Hexagonului nu a strălucit, dar în ultimul meci din grupe a arătat de ce este în stare.

Experiența francezilor și valoarea intrinsecă recomandă această echipă în fața oricărui adversar la actualul turneu. În schimb, Turcia este o echipă încărcată de talent. Rămâne e văzut cum va juca într-un meci eliminatoriu, în fața unui adversar mai bine cotat și în fieful acestuia. Turcii strălucesc la recuperare ofensivă. Francezii sunt foarte eficienți în apărare și extrem de productivi la blocaj defensiv.

În imagine este stadionul din Lille, modificat și adaptat pentru a găzdui meciuri de baschet. Capacitatea este de 27.000 locuri.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.