Emanuel Cațe participă la Adidas EuroCamp 2017

Emanuel Cațe, component al echipei Real Betis Sevilla și al echipei naționale a României, a fost inclus în lotul de jucători al evenimentului Adidas EuroCamp, un eveniment de mare tradiție din baschetul european, găzdit anual la Treviso, Italia.

Adidas EuroCup – ediția 2017 cuprinde sportivi din toată Europa și Africa, născuți între 1995 și 1999. Între participanți se află și alte nume de mare perspectivă ale baschetului european, precum Dzanan Musa, Mario Ihring și așa mai departe. De asemenea, sunt prezenți Tamir Blatt și Luka Asceric, descendenți ai unor antrenori importanți din Europa. Întreg efectivul poate fi consultat AICI.

Participanții vor fi repartizați în patru echipe. Se va juca în sistem fiecare cu fiecare între cele patru selecționate. În încheiere, selecționata All Star va juca un meci în compania echipei naționale de tineret (U20) masculin a Sloveniei.

De notat că 20 dintre jucătorii care participă la ediția din acest an a Adidas EuroCamp s-au înscris pentru NBA Draft 2017.

Adidas EuroCamp este un eveniment de mare amploare la care de-a lungul timpului au fost invitați jucători de excepție din Europa. Cele mai cunoscute nume sunt Tony Parker, Adam Hanga, Andrea Bargnani, Jan Vesely, Nemanja Bjelica, Nemanja Nedovic, Rudy Gobert, Nicolas Batum, Roko Ukic, Kostas Papanikolaou iar mai recent au prticipat Tomas Satoransky, Dragan Bender, Mario Hezonja, Dario Saric, Paul Zipser și Daniel Diez. Un alt român care a participat la acest eveniment este Levente Szijarto, cel mai titrat baschetbalist autohton în activitate.

Evenimentul se va esfășura în perioada 9-11 iunie 2017. Prin urmare, Cațe se va alătura lotului național de tineret mai târziu.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.