Dwyane Wade nu mai este jucătorul lui Chicago Bulls

Dwyane Wade și Chicago Bulls au ajuns la un acord cu privire la rezilierea contractului. Cele două părți se despart după o colaborare de un singur sezon.

Originar din Chicago, Wade s-a alăturat lui Bulls în vara anului 2016, după o carieră de senzație alături de Miami Heat, cu care a câștigat trei titluri NBA și a disputat cinci finale. El ar fi avut de încasat 23.8 milioane dolari în sezonul 2017/18. În urma acordului de reziliere a contractului, Wade va primi 15 din cele 23.8 milioane dolari.

Rămâne de văzut unde va ajunge Wade. În vârstă de 35 ani, el are 915 meciuri disputate în sezonul regulat și 172 în playoff-ul NBA. Dwyane a bifat 11 prezențe la All Star Game, de 10 ori fiind titularizat (adică ales de public).

O parte a presei americane de specialitate a început să vehiculeze cu privire la posibila trecerea a lui Wade la Cleveland Cavaliers, acolo unde ar avea posibilitatea să reia colaborarea cu LeBron James. Cei doi au fost colegi la Miami Heat preț de patru sezoane, cucerind două titluri NBA și pierzând două finale.

În altă ordine de idei, Chicago Bulls și-a respectat partea de promisiune și i-a prelungit contractul pe două sezoane lui Nikola Mirotic. Spaniolul cu origini muntenegrene a renunțat să participe la EuroBasket 2017, răspunzând astfel solicitării delor de la Chicago.

Articole din aceeași categorie

1 comentarii On Dwyane Wade nu mai este jucătorul lui Chicago Bulls

  • Ar fi bine sa se intareasca Cleveland, pentru echilibrul intecerii. Golden State a fost prea tare sezonul trecut.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.