Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Final 8 Cupa României 2017

De marți până vineri am urmărit, de la fața locului, prima ediție a Final 8 Cupa României. Ca de fiecare dată când iau parte la un eveniment sportiv, am încercat să observ cât mai multe aspecte ale sale, fie ele sportive sau logistice. Am avut acreditare, dar am preferat, pe cât posibil, să trăiesc experiența spectatorului.

final 8 cupa romaniei sibiu 2017

Mi-au plăcut

atmosfera de la meciul dintre Sibiu și Cluj, dar cred că despre acest lucru s-a scris atât de mult de-a lungul timpului că ar fi imposibil să nu repet superlativele. Însă cu siguranță nu ar fi fost atât de mișto dacă meciul ar fi început mai devreme, iar cei aproximativ 200 de suporteri de la Cluj nu ar fi avut timp să ajungă la sală. Astfel, ora 20:30 a fost perfect aleasă pentru startul partidei;

programul evenimentului, în special pentru pagina lăsată special goală pentru luat autografe. O idee foarte faină care și-a atins scopul, având în vedere că am văzut mulți puști care alergau după jucători în acest scop; (later edit: îmi spun fanii sibieni pe facebook că programul evenimentului a fost numarul 171 al revistei CSU Fans Magazin, ajunsa la sezonul XI. Mi-a scăpat acest aspect)

expunerea sponsorilor. Pe lângă Superbet, care a fost peste tot, dar peste tot, de la parchet, la led-uri, la tricourile promoționale, la pereți (sper că și suma alocată a fost una pe măsura expunerii), am văzut sigla Băncii Transilvania colantată pe parchet și rulată pe panourile de lângă teren, flyere cu Paulo Rossi, fan shop-ul Andu, de la intrarea în sală. Plus panoul de declarații și genericele video-urile postate pe facebook;

comunicarea, înțelegând prin asta prezența din social media și comunicatele de presă. Am avut declarațiile de după fiecare meci transmise live, pe facebook, și la finalul fiecărei zile comunicate de presă cu rezultatele, declarațiile antrenorilor sau jucătorilor plus galerii foto;

fan-shop-ul de la intrarea în sală, de unde se puteau cumpăra produse promoționale pentru All Star Game. Din păcate, doar pentru ASG. Mi-ar fi plăcut să văd și cu Final 8. Legat de acest aspect, trebuie menționat și proiectul de CSR al CSU Sibiu, Andru, Superbet și FRBaschet, și anume reabilitarea terenurilor de baschet din Parcul Tineretului.

restaurantul sălii, care, recunosc, mă fascinează de când am intrat în el prima dată, și standurile de băuturi de pe holurile sălii;

Nu mi-au plăcut

absența fanilor baschetului din tribune, mai ales la partidele de miercuri. După ce marți, când a jucat Sibiul, sala a fost sold out, în următoarea zi a fost, cu indulgență, jumătate plină. Joi, la semifinale, și vineri, la finală, publicul a fost mai numeros, în ultima zi făcându-și apariția în tribune fani din alte localități, ce au sosit la Sibiu în special pentru ASG. Acesta este riscul ca echipa gazdă să fie eliminată încă din primul meci. Este adevărat că organizatorii ar fi putut anticipa această situație și ar fi putut încerca să aducă publiciul la sală. Mă gândesc la diferite showuri înainte sau între meciuri, poate o trupă de dunkeri. Existau diferite metode, însă nu cred că ar fi fost ieftine pentru bugetul evenimentelor, buget din care, cea mai mare parte a mers, cu siguranță, spre ASG;

legat cumva de asta, partea de entertainment din timpul meciurilor. Timeout-urile, cu excepția celor de la semifinala dintre U-BT și Steaua, în care a evoluat trupa de majorete Happy Dance, nu au fost ”umplute” cu nimic;

nu s-au vândut bilete online. Nu am înțeles exact de ce. Poate organizatorii nu mizau pe prezența fanilor din alte localități decât cele cu echipe implicate în competiție, care și-au putut achiziționa bilete prin intermediul cluburilor. Dar, la ASG, care s-a desfășurat sâmbătă, au fost iubitori ai baschetului din toată țara.


Organizarea

nu cred că a fost deloc ușoară. Final 8 a fost un eveniment care a presupus să ai o sală la dispoziție timp de 5 zile consecutive (4 de competiție, plus una premergătoare pentru antrenamentul echipelor). De altfel, acest aspect a determinat celelalte cluburi participante să spună pas licitației de atribuire. Apoi, în paralel cu acesta, a trebuit organizat și All Star Game-ul de sâmbătă, lucru ce a însemnat un volum și mai mare de muncă, poate dublu având în vedere natura evenimentului. Inevitabil, când ai un singur ”comitet de organizare” și un singur buget, treci unul din evenimente pe planul secund.

Mă gândesc că o soluție ar fi ca turneul Final 8 (a doua cea mai bună idee a Federației, după noul sistem de desfășurare al Ligii Naționale) și All Star Game-ul să fie organizate în două orașe diferite, cu o zi libera între ele. Final 8 de luni până joi, sau marți până vineri, iar ASG sâmbătă sau duminică. Doi organizatori, cu două bugete diferite, ne pot oferi două evenimente memorabile.


Ați fost la Final 8? Cum vi s-a părut?

Foto: csusibiu.ro

Articole din aceeași categorie

3 comentarii On Ce mi-a plăcut și ce nu mi-a plăcut la Final 8 Cupa României 2017

  • 2 adrese diferite pentru finala si ASG? dykes a vrut sa piarda departajarea pentru intrarea in finala la dunk contest pentru ca nu il mai tineau picioarele. si tu vrei sa ii puu sa calatoreasca de pe o zi pe alta? sau cate ferestre crezi ca gasesti ca sa faci sa zic in săptămâni diferite? nu mi se pare o idee buna

    • Poate m-am exprimat greșit în primul paragraf, dar din următorul se înțelegea ce vreau să spun. Nu de pe o zi pe alta, ci de joi pe sâmbătă, sau de vineri pe duminică.

  • Si datorita faptului ca ASG s-a jucat sambata ( nu inteleg de ce nu duminica,) echipa care a ajuns in finala dupa parrtea de tablou care a jucat sferturile miercuri a fost nevoita sa joace 3 zile la rand plecand astfel cu un mare dezavantaj fata de cea care a jucat marti si astfel a a avut o zi de pauza. Ar fi normal ca ambele combatante din finala sa beneficieze de conditii egale.

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.