Denver Nuggets administrează a 3-a înfrângere stagională campioanei NBA

Golden State Warriors au suferit cel de-al 3-lea eșec stagional. Campioana NBA a fost învingă pe terenul lui Denver Nuggets, scor 110-112.

Echipa din Colorado a avut inițiativa pe tabela de marcaj la final de partidă, însă Klay Thompson s-a opus cu o aruncare de trei puncte cu 3.4 secunde înainte de final. Californienii au comis fault și Denver a împărțit liberele. Astfel, cu 2.5 secunde înainte de final, Warriors erau conduși cu două puncte și au cerut timp de odihnă, după care au repus mingea din cealaltă jumătate de teren. Ea a ajuns în spatele semicercului, în brațele aceluiași Thompson. Aruncarea acestuia a fost imprecisă, iar timpul de joc s-a scurt astfel încât Nuggets s-au impus.

Untitled

Danilo Gallinari a avut 28 puncte și 5 recuperări, plus o fază de apărare excelentă împotriva lui Stephen Curry spre finalul confruntării. Will Barton a adăugat 19 puncte și 6 recuperări pentru învingători. În replică, Steph Curry a avut 38 puncte, 9 pase decisive, dar și 8 posesii pierdute. El a avut 20 puncte în sfertul decisiv al acestei partide.

Warriors au 36-3 la general în actuala stagiune și se mențin lideri în ligă. În schimb, Nuggets ajung la 15-24.

Foto: espn.com

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.