Declarații Dan Niculescu după meciul CSM CSU Oradea vs Dinamo București

Întâmpinat cu brațele deschise de foștii jucători ai echipelor orădene de baschet din anii 70-80-90, respectiv cu aplauze la scenă deschidă de către publicul larg în momentul prezentării sale înaintea meciului dintre CSM CSU Oradea și Dinamo București, legendarul Dan Niculescu, actualmente antrenor principal al formației din capitală, a participat la conferința de presă ce a urmat amintitei confruntări din cadrul etapei a 13-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2017/18.

Simbol al baschetului românesc nu doar pentru cariera impresionantă ca performanțe și ca amploare, cât și prin pasiunea și dragostea pentru această disciplină sportivă, Dan Niculescu a declarat următoarele la finalul meciului de luni (08.01).

„Am încercat să facem față unei echipe foarte bune, care este Oradea. Felicit pe această cale oamenii de aici pentru tot ce înseamnă baschet și pentru tot ceea ce se face în sprijinul acestei discipline. Totodată urez mult succes în continuare acestei echipe.

Am încercat să facem tot ce putem, din păcate nu ne permite lotul în acest moment. Așa cum se știe, noi avem jucători tineri și foarte tineri în echipă, cu care încercăm să facem față rigorilor primei divizii. Însă în fiecare meci ne este foarte greu deoarece nu avem oameni înalți și baschet fără pivoți nu se poate juca. Asta ar fi prima noastră hibă.

În rest, încă nu am reușit să îi aduc pe băieți la un numitor comun privind combativitatea, agresivitatea și răbdarea. În aceste condiții este inutil să vorbim despre celelalte componente care alcătuiesc jocul de baschet. Principiul meu și motivația mea este să îi ajut pe acești jucători să progreseze la fiecare meci și antrenament pe care le avem. În acest moment nu contează neapărat dacă retrogradăm sau nu. Important este să îi ajutăm pe acești tineri să joace cât mai mult și să progreseze.”

Aveți câțiva jucători promițători la Dinamo. Sunteți de părere că o parte a acestora poate să ajungă în lotul echipelor de top din Liga Națională pe viitor?

„Sigur că da. Categoric. Cel puțin jumătate din această echipă presupun că va avea oportunitatea să joace la un nivel mai ridicat, alături de jucători mai experimentați și în echipe cu obiective mai îndrăznețe. Toți sunt la 20-22-23 ani, unii chiar mai tineri. Giani Zaharie, Amedeo Casale, Mircea Neagoe și alții. Sunt 5-6 jucători care au progresat foarte mult de la startul sezonului, iar aici trebuie să evidențiez și munca colegului meu Eugen Ilie, care de curând s-a despărțit de echipa noastră.

Din păcate e o oarecare stagnare la nivel de club. Eu voi încerca să fac în așa fel încât lucrurile să se desfășoare în altă manieră. Însă cu siguranță există 4-5 jucători care au progresat foarte mult și care au în continuare potențial să crească în valoare.”

Ce părere aveți despre situația actuală a lui Dinamo București și despre proiectul pe care îl aveți în desfășurare în acest sezon, fără jucători străini și doar cu români foarte tineri?

„Am încercat să facem un proiect, dar nu ne-am dat seama la început că acesta are o hibă. Media de vârstă a echipei este de 21.3 ani și am avut drept obiectiv evitarea retrogradării. Noi nu ne-am dat seama că ne va fi extrem de dificil să jucăm practic în aceeași formulă în două competiții. După cum se știe noi evoluăm și în Liga 1 cu același nucleu de jucători. Ei bine, au fost situații în care am avut șase meciuri în 9-10 zile, în locații diferite. Băieții au avut o pauză de nouă zile, întrucât a fost îngrozitor pentru ei cu un astfel de program. Avem un nucleu de jucători redus din punct de vedere numeric pentru a putea juca în două competiții.

Eu totuși sper și voi lupta în acest sens, ca Dinamo să continue acest proiect. Chiar dacă din sezonul următor vom evolua doar în Liga 1. Cu acești tineri și cu alții pe care îi avem în vedere. Noi nu am avut buget aproape deloc și nu am idee ce buget va fi în sezonul următor, însă e limpede că îmi doresc să continuăm acest proiect cu tinerii baschetbaliști români.”

Sunteți un simbol al lui Dinamo București și al întreg baschetului românesc. Ce sfat ați oferi tinerilor jucători de baschet din România pentru a avea o șansă să atingă măcar jumătate din ceea ce dumneavoastră ați realizat în această disciplină sportivă?

„Nu e grea întrebarea, însă poate pară cuvinte desuete. Dacă nu se trezesc de dimineață cu gândul și cu plăcerea de a munci pentru a deveni mai buni, dacă nu fac tot ce depinde de ei ca să ajungă mai devreme la sală decât ora de antrenament stabilită și anunțată de antrenor, dacă nu fac tot ce pot ei în timpul pe care îl petrec în sală, dacă nu rămân suplimentar la sală după încheierea antrenamentului, indiferent de greutățile financiare, de orice fel, eu îi sfătuiesc să nu se mai apuce de treaba asta. Acesta este singurul sfat pe care îl dau oricărui tânăr care vrea să facă baschet.”

___

Din programul de meci CSM CSU Oradea vs Dinamo București – desfășurat pe 8 ianuarie 2018:

Oradea a găzduit, prin intermediul Arenei Antonio Alexe în principal, dar și în alte locații, o serie impresionantă de nume mari ale sportului cu mingea la coș din România și Europa. De-a lungul timpului am avut oportunitatea să remarcăm prezența pe parchet, pe banca tehnică ori în tribune, a unor veritabile legende ale jocului cu mingea portocalie. Prezența lui Dinamo București la Oradea aduce în atenție un alt nume legendar.

Întotdeauna, atunci când vrem să educăm, unul dintre cele mai importante lucruri este să oferim exemple pozitive. Acele amănunte de „așa da”. Un astfel de om este Dan Niculescu, antrenorul lui Dinamo București.

Născut în anul 1953, Dan Niculescu a fost un jucător etalon pentru baschetul românesc. Cei contemporani cu acesta pot să confirme faptul că Dan Niculescu a fost încă de pe vremea în care se juca de plăcere și se câștiga din talent că acesta a fost unul dintre primii jucători de baschet ai României care a avut succes prin prisma muncii și efortului fizic.

El este o legendă a lui Dinamo și a făcut parte din lotul acestei formații în anii 70-80-90. Niculescu este unul intre cei mai aprigi rivali ai lui Costel Cernat – considerat pe bună dreptate cel mai talentat jucător de baschet român al tuturor timpurilor. Duelurile celor doi au uns pe suflet iubitorii baschetului din întreaga țară, iar duelurile directe din vechiul templu al baschetului românesc, Sala Floreasca, rămân și astăzi un etalon în ceea ce privește rivalitatea sportivă pură.

Duelurile între cel mai talentat și înzestrat baschetbalist român al tuturor timpurilor și cel mai harnic, muncitor și bine pregătit fizic jucător de baschet pe care l-a avut România, nu pot fi uitate de iubitorii baschetului din acele vremuri. Totodată, cei mai tineri au auzit despre aceste confruntări și cu siguranță regretă faptul că nu au avut oportunitatea să le vadă în direct.

Dan Niculescu a reprezentat România de cinci ori la EuroBasket. Este vorba despre edițiile 1971, 1973, 1975, 1985 și 1987. El a jucat pentru Dinamo București în cupele europene la vârsta de 40 ani, pentru ca ulterior, la plus 45 să joace în Divizia B și să o facă în manieră cu adevărat impresionantă.

Atunci când vrem să oferim un exemplu de jucător harnic, muncitor și dispus să facă tot ce depinde de el pentru a deveni un sportiv mai bun, Dan Niculescu se situează în fruntea listei.

Foto: Roby Boros

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.