Declarații Nenad Mandic (antrenor BC SCM Timișoara) după meciul de la Oradea

Nenad Mandic, antrenorul echipei BC SCM Timișoara, a vorbit despre meciul pierdut de echipa sa la Oradea, scor 82-84, în cadrul etapei a 8-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2016/17.

„E foarte greu să spun ceva, orice, după un astfel de meci. Sunt foarte mândru de băieții mei. Am venit la Oradea cu gândul de a juca, de a lupta, cu un adversar redutabil și care dispune de o rotație mai mare decât a noastră. Sunt mândri de băieți pentru că au luptat până la capăt.

Nu comentez arbitrajul, nu fac asta niciodată. Pot însă să spun că nu sunt mulțumit de felul în care această brigadă s-a comportat. Poate nu am eu dreptate, dar nu este normal ca Jeremic să fie descalificat în acest fel.”

Declarațiile lui Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea, despre același meci, pot fi lecturate AICI.

dsc_0170

Ați jucat finalul partidei fără Mladen Jeremic – cel mai bun marcator al echipei, respectiv Octavian Popa Calotă – probabil principalul jucător autohton al echipei. Cât de dificil a fost să jucați fără ei?

„Cred că s-a văzut. La un moment dat am jucat cu doi jucători de poziția 5. Lucru pe care nu l-am mai făcut niciodată. Nici nu știam ce să jucăm deoarece nu mai aveam jucător pe bancă (n.r. BC SCM Timișoara a avut 10 jucători pe foaia de arbitraj). Chiar și așa, am fost la o singură aruncare de victorie, motiv pentru care îmi felicit jucătorii.

Am avut șansa să câștigăm meciul, dar am pierdut posesia mingii. Cred că aici am greșit, deoarece aveam doi fundași, adică doi mânuitori de minge pe parchet în acel moment. Totuși, e cumva de înțeles, deoarece jucătorii erau extenuați, astfel încât pe fond de oboseală se acumulează erorile.”

Trăgând linie, sunteți mulțumit de prestația echipei în acest meci?

„Desigur. Cu această abordare nu pot să nu fiu satisfăcut. Am întâlnit un adversar de clasă al campionatului României. Am jucat într-o sală fenomenală, în care îmi face plăcere să fiu prezent, într-o atmosferă propice pentru baschet și am jucat până la ultima fază. Am contat în lupta pentru victorie până la capăt. Nu am cum să fiu altfel decât mulțumit pentru felul în care a jucat echipa mea. Sper ca data viitoare să obținem și victoria, pentru că e cea mai importantă în sportul de performanță.

Este al 2-lea meci pe care îl pierdem în acest fel. Primul a fost la Tîrgu Mureș. Nu ne va fi ușor să ne revenim după aceste eșecuri, dar este datoria noastră să continuăm pe acest drum. Trebuie să luptăm cu fiecare adversar pe care îl întâlnim.”

BC SCM Timișoara are 4-4 la general după acest meci. Alb-violeții suferă al 3-lea eșec în deplasare din patru partide disputate.

Foto: Roby Boros

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.