Daniel Hackett a semnat cu Brose Baskets Bamberg

Brose Baskets Bamberg au oficializat legitimarea lui Daniel Hackett. Italianul sosește de la Olympiacos Pireu și revină după o gravă accidentare. Cele două părți au semnat un acord cu valabilitate pentru următorii doi ani.

Înalt de 1.97 metri și în vârstă de 29 ani, Hackett a avut medii de 5.0 puncte, 1.6 pase decisive și 1.5 recuperări, din postura de rezervă, pentru Olympiacos în sezonul 2016/17. El s-a acidentat spre jumătatea sezonului regulat și nu a mai revenit până la încheierea competiției în care gruparea din portul Pireu a disputat finala.

Cu cinci sezoane la activ în Euroligă, unde a mai jucat pntru Montepaschi Siena și EA7 Milano, Hackett are medii pe carieră de 8.8 puncte, 3.4 pase decisive și 2.9 recuperări pe partidă. El este absolvent al universității Southern California.

Brose Baskets a oficializat deja alte trei transferuri. Este vorba despre străinii Augustine Rubit (poziția 4) și Bryce Taylor (poziția 2), ambii de la rivale din Germania, respectiv Luka Mitrovic (pozițiile 3/4) de la Steaua Roșie Belgrad.

Germanii au anunțat continuarea colaborării cu antrenorul Andrea Trinchieri.

De notat că Brose Baskets i-a pierdut pe Janis Strelnieks (Olympiacos) și Darius Miller (New Orleans). De asemenea, gruparea din Bambrg s-a resemnat și a acționat deja prin legitimarea altor jucători la poziția lui Nicolo Melli, italianul fiind aproape de un transfer la Fenerbahce Istanbul sau în NBA.

Foto: www.euroleague.net

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.