CSKA Moscova a terminat ediția 2014/15 a Euroligii pe locul al 3-lea

CSKA Moscova a încheiat ediția 2014/15 a Euroligii masculine pe locul al 3-lea. Rușii au învins pe Fenerbahce Ulker Istanbul în finala mică a turneului final de la Madrid. Meciul transmis de DigiSport 3 s-a încheiat cu scorul de 86-80.

Fenerbahce a fost complet ieșită din meci la început. CSKA a marcat primele 12 puncte ale finalei mici și nu a privit în urmă, desprinzându-se la 24 de puncte până la încheierea primei reprize. Lipsa de concentrare a turcilor s-a simțit la tot pasul, aceștia având la un moment dat 25% la linia de pedeapsă, împreună cu multe posesii pierdute și procentaje extrem de modeste. După 20 minute de joc scorul era de 48-24.

Fenerbahce a avut un joc mult mai productiv în repriza secundă. Turcii au înscris 23 puncte în primele opt minute ale sfertului al 3-lea, apropiindu-se la 13 puncte pe tabela de marcaj. De altfel, echipa lui Zeljko Obradovic a înscris mai multe puncte în sfertul al 3-lea decât în primele 20 minute la un loc. Zisis și De Colo comit câte o greșeală antisportivă pe final se sfert. Secvența a 3-a a luat sfârșit la scorul de 66-55 în favoarea rușilor.

Secvența decisivă a demarat mai bine pentru Fener, echipă ce a strâns la mai puțin de zece puncte prin reușita lui Goudelock. Rușii nu găsesc soluții, Itoudis jucând cu Kirilenko, Khryapa și Kaun în același timp. Cel din urmă comite greșeală antisportivă, iar Fener egalează la 70 cu șase minute înainte de finalul partidei. Cele două protagoniste merg cap la cap, însă turcii irosesc două șanse de a prelua conducerea pe tabela de marcaj. Rușii se desprind la două posesii după liberele lui Jackson și De Colo, după care Nichols înscrie de la distanță, iar Mahmutoglu irosește o aruncare de trei puncte complet deschisă pentru a permite lui CSKA să se impună

Remarcați
Fenerbahce – Goudelock 24 puncte, Bjelica 18 puncte, 10 recuperări, Zisis 12 puncte, 6 pase decisive
CSKA – De Colo 15 puncte, Nichols 14 puncte, Jackson 10 puncte, 6 pase decisive

Milos Teodosic nu a fost înscris pe foaia oficială a finalei mici. Sârbul a fost înlocuit cu Pavel Korobkov pe lista lui CSKA la finala mică.

Acesta a fost cel de-al 4-lea turneul final consecutiv la care a participat CSKA. Moscoviții au ocupat locul 2 în 2012, locul 3 în 2013 și locul 4 în 2014. CSKA rămâne cu șase trofee și 12 finale jucate.

În schimb, Fenerbahce Ulker Istanbul a încheiat turneul final pe locul al 4-lea. Aceasta a fost prima prezență pentru turci în F4.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.