CSKA Moscova poate miza și pe Victor Khryapa

CSKA Moscova abordează finalul sezonului 2014/15 cu încredere maximă și cu lotul complet. După prelungirea contractului pentru antrenorul Dimitris Itoudis, echipa din capitala Rusiei a primit o nouă veste excelentă.

Viktor Khryapa a revenit pe parchet după o absență îndelungată. Extrema de forță a lui CSKA a ratat toate meciurile din actualul sezon competițional, atât la nivel de Euroligă, cât și în Liga VTB. El a intrat pentru prima dată în teren la meciul cu Krasny Oktyabr Volgograd, desfășurat zilele trecute în cadrul sezonului regulat al Ligii VTB. Khryapa a avut 20 minute de joc, perioadă în care a totalizat 2/8 la aruncările din acțiune și 4/4 la linia de pedeapsă pentru 8 puncte, 5 recuperări, 3 pase decisive și 2 intercepții pentru un coeficient de 13 la eficiență.

Sportivul în vârstă de 32 ani a petrecut 10 secunde pe parchet la meciul câștigat de CSKA Moscova în Spania, scor 81-74, pe terenul echipei Laboral Kutxa Vitoria, în etapa a 9-a din TOP 16. Totuși, în 10 secunde, Khryapa nu a avut timp nici măcar să atingă mingea.

Astfel, după legitimarea lui Andrei Kirilenko, CSKA Moscova se apropia de cel mai important moment al sezonului cu încredere maximă, oferită atât de rezultatele excelente ale echipei (38 victorii și 5 înfrângeri în acest sezon), cât și de faptul că are întreg lotul la dispoziție. În prezent, Itoudis poate să-i folosească pe următorii jucători:

– poziția 1 – Teodosic, Jackson, De Colo
– pozițiile 2/3 – Fridzon, Weems, Nichols, Markoishvili
– pozițiile 4/5 – Vorontsevich, Kirilenko, Khryapa, Hines, Kaun

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.