COMUNICAT DE PRESĂ ȘEDINȚĂ DE GUVERN – Modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000

Sportivii își vor putea desfășura activitatea în baza unui contract de activitate sportivă, în care va fi stipulată valoarea drepturilor bănești aferente activității sportive prestate de către sportivul de performanță sau de către alte persoane juridice sau fizice implicate în activitatea sportivă, respectiv modalitățile și termenele de plată.

Executivul a aprobat astăzi o serie de măsuri în ceea ce privește organizarea și finanțarea sportului de performanță, prin modificarea Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000.

Modelul-cadru al contractului de activitate sportivă va fi stabilit prin Ordin comun al ministrului Tineretului și Sportului, ministrului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și ministrului Muncii și Justiției Sociale, cu   posibilitatea completării cu clauze specifice negociate de către structura sportivă cu sportivul, conform normelor stabilite prin autoritățile publice locale. Veniturile realizate din Contractul de activitate sportivă se încadrează în categoria veniturilor din activități independente prevăzute de Codul Fiscal.

Introducerea contractului de activitate sportivă reprezintă una din modificările aduse Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, prin ordonanța de urgență aprobată în ședința de astăzi.

Potrivit prevederilor actuale ale legii educației fizice și sportului, structurile sportive de drept public, organizate ca servicii în cadrul administrației publice locale, nu pot încheia raporturi juridice specifice activității sportive cu sportivii de performanță și există riscul blocării activității sportive de performanță, prin înghețarea anului competițional 2017-2018, din imposibilitatea de finanțare a activității sportive de către administrația publică locală.

Astfel, modificarea Legii educației fizice și sportului vizează asigurarea unui cadru legal coerent și a condițiilor necesare demarării anului competițional 2017-2018 la nivel național și internațional. Noile reglementări vin în sprijinul activităților și structurilor sportive pe plan national, asigurând condițiile legale pentru finanțarea activității sportive organizate la nivelul administrației publice locale, în contextul în care anul bugetar nu coincide cu anul sportiv competițional.

Actul normativ creează cadrul legal necesar administrației publice locale pentru acordarea sumelor de la bugetul local pentru:

  • finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept public înființate pe raza unității administrativ-teritoriale;
  • finanțarea programelor sportive ale cluburilor sportive de drept privat înființate pe raza unității administrativ-teritoriale, constituite ca persoane juridice fără scop patrimonial, deținătoare ale certificatului de identitate sportivă;
  • finanțarea programelor sportive organizate în raza unității administrativ-teritoriale de către asociațiile județene/municipiului București pe ramuri de sport, afiliate la federațiile sportive naționale corespondente;
  • finanțarea programelor sportive desfășurate în raza unității administrativ-teritoriale de către federațiile sportive naționale, direcțiile județene pentru sport și tineret, respectiv a municipiului București, ori inspectoratele şcolare judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti;
  • finanțarea programelor sportive derulate de către Comitetul Olimpic și Sportiv Român pentru înaltă performanță sportivă;
  • premierea, în condiţiile legii, a performanţelor deosebite obţinute la competiţiile sportive interne şi internaţionale oficiale.

O altă noutate constă în stabilirea unui plafon maximal de 5% din bugetul aprobat pentru autoritatea publică locală care poate fi alocat cheltuielilor structurii sportive cu activitatea sportivă, ca ordonator de credite aflat în subordinea unității administrativ-teritoriale.  Totodată, potrivit noilor reglementări, autoritățile publice centrale au posibilitatea să includă sume pentru finanțarea activității structurilor sportive care au calitatea de ordonator de credite aflat în subordinea sa.

Având în vedere condițiile specifice de desfășurare a activităților sportive, o altă prevedere stabilește că încheierea contractelor individuale se face în mod direct, prin acordul părților.

Actul normativ aprobat instituie cadrul legal pentru stabilirea condițiilor, criteriilor, procedurii și cuantumul pe fiecare categorie de cheltuieli, prin hotărâre a autorității deliberative a administrației publice locale.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.