Clujul învinge din nou Oradea. Nimeni nu poate să stea în calea echipei de pe Someș!

U-BT Cluj-Napoca a învins CSM CSU Oradea, scor 89-75, într-un meci contând pentru etapa a 28-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2016/17. Formația antrenată de către Mihai Silvășan a oferit o nouă demonstrație de forță, bifând a 5-a victorie din tot atâtea dueluri directe cu actuala campioană a României în actuala stagiune.

Succesul s-a conturat în repriza secundă. Clujenii au fost dominați categoric pe parcursul primelor 20 minute de joc, atunci când Oradea a prestat exemplar în ambele faze ale jocului. U-BT s-a văzut condusă cu 12 puncte la un moment dat, pe parcursul sfertului al 2-lea, însă a răsturnat situația pe parcursul reprizei secunde, atunci când nu a lăsat nicio speranță echipei bihorene. S-a consemnat o răsturnare de 26 puncte în ultimele aproximativ 22 minute de joc efectiv! E drept, la final s-au marcat ai multe puncte de către gazde care nu au mai influențat jocul, diferența reală între cele două combatante fiind ai mică, însă nici nu avea cum să mai conteze dacă se va încheia la diferență de 1-2 posesii sau că au fost 14 puncte.


E adevărat, Clujul a marcat, prin Dykes, Moldoveanu și Torok nu mai puțin de 11 puncte pe sirena ce a anunțat finalul timpului de atac sau de joc al unui sfert. Această situație cade rău oricărei echipe care încasează astfel de puncte, însă orădenii nu au absolut niciun fel de scuză pentru faptul că în primele șapte minute ale sfertului 3 au primit 15 puncte, fără să comită vreun fault. Mai mult, CSM-ul a terminat secvența a 3-a cu două faulturi de echipă și niciun jucător nu a oprit ultima acțiune a gazdelor cu fault jos. Dykes a trimis mingea în coș pe sirena ce a anunțat finalul sfertului 3, aducându-și echipa definitiv la conducere, scor 64-63. De aici și până la capăt U-BT a făcut o demonstrație de forță, controlând jocul în ultimele zece minute.

Trei jucători cu 20 la eficiență, șase jucători cu peste zece puncte marcate și un peste 10 la eficiență. Procentaj de 54% la aruncările din acțiune, cu 13/25 la încercările de la mare distanță. Sunt datele statistice care au permis echipei de pe Someș să se impună la doar câteva zile după un alt succes important și elocvent, consemnat la București, în fieful unei alte contracandidate la supremație în actuala ediție a Ligii Naționale.

Succesul cu Oradea a fost posibil în condițiile absenței lui Filip Adamovic. Bosniacul s-a accidentat în ultimul minut al partidei cu Steaua, fiind indisponibil pentru duelul cu CSM-ul. În absența sa, Silvășan a apelat la ceilalți cinci jucători străini din lot.

Victoria Clujului a fost posibilă în pofida faptului că Max Pustozvonov a avut 0/7 la aruncările din acțiune în 12 minute de joc și a faptului cu doi jucători au terminat meciul fără să marcheze și cu indici de minus la eficiență.

Așadar, fără principalul conducător de joc, respectiv cu doi oameni care au jucat sub nivelul lor obișnuit (Pustozvonov și Kuti), U-BT Cluj-Napoca a obținut un nou succes. Forța grupării de pe Someș pare să nu poate fi pusă la îndoială de nimeni în actuala ediție de campionat. Echipa din Cluj dovedește că are resurse suficiente pentru a răspunde oricărei încercări a rivalelor. Desigur, mai este de jucat destul, iar în playoff unele lucruri se pot schimba, însă autoritatea cu care joacă Clujul, dublată de încrederea pe care ardelenii o au la momentul actual conferă indiscutabil statutul de mare favorită la câștigarea campionatului echipei antrenate de Mihai Silvășan.

Foto: Sandor Manases / www.u-bt.ro

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.