U-BT Cluj-Napoca a învins SCM U Craiova în primul meci al playoff-ului LNBM

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca a învins SCM Universitatea Craiova în deschiderea playoff-ului LNBM – ediția 2016/17. Meciul al acestei serii a fost transmis în direct la DigiSport 3 și s-a încheiat cu scorul de 100-74.

Formația gazdă a început partida într-o formulă consacrată, cu Adamovic și Rasic mânuitori de minge, Dykes pe extremă, respectiv Moldoveanu și Barro la interior. De cealaltă parte, oltenii au ales să înceapă cu Bureau, Solopa și Lee în teren, alături de Taylor și Abrams.

Ardelenii au marcat șapte coșuri de trei puncte în primele 11 minute de joc efectiv, desprinându-se la 16 lungimi pe tabela de marcaj în același interval de timp. Pustozvonov, Moldoveanu și Kuti au comis câte două greșeli personale spre jumătatea secvenței a 2-a, antrenorul Silvășan alegând să îi protejeze.

Astfel, Clujul a continuat partida cu Pustozvonov, Jucan și Torok. Gazdele au continuat să marcheze cu generozitate, având procentaje foarte bune (incluzând 42% la aruncările de pe semicerc) și în același timp au avut grijă de minge, apărarea Craiovei fiind extrem de permisivă. Astfel, la jumătatea întâlnirii scorul era de 51-40.

Craiova a început repriza secundă cu Burlacu la poziția 4. Oltenii au insistat cu Bureau la poziția 3 fără a obține vreun avantaj din această situație. Cu toate acestea, formația din Cluj a început sfertul al 3-lea mai modest pe faza ofensivă. Apărarea Craiovei a continuat să face greșeli imense, permițând aruncări complet deschise. Diferența a urcat la un nou maxim pe fondul unei execuții ofensive eficiente și cursive a amfitrionilor, cu un Rasic dezlănțuit din punct de vedere al creației.

Secvența decisivă nu a adus schimbarea. Formația de pe Someș a controlat jocul până la final. Oltenii și-au rotit întreg efectivul de jucători, trimițându-i la odihnă pe oamenii de bază încă de la începutul secvenței decisivă. Clujul a făcut același lucru în ultimele cinci minute de joc efectiv. De altfel, niciun jucător al gazdelor nu a avut mai mult de 25 minute de joc.

Clujul a ratat doar patru aruncări de două puncte, capitol la care a terminat cu 84%. De asemenea, gazdele au avut 16 reușite de pe semicerc pentru 44% și au încheiat cu 30 pase decisive.

Vlad Moldoveanu a totalizat 16 puncte, 5 recuperări, Kydall Dykes a terminat cu 15 puncte, 5 pase decisive, iar Max Pustozvonov a terminat cu 12 puncte pentru învingători. Tayloe Taylor a replicat cu 14 puncte, 4 recuperări, Mihai Gavrilă a reușit 12 puncte, iar Travis Bureau a izbutit 10 puncte și 6 recuperări.

U-BT Cluj-Napoca a disputat acest meci fără Vaidas Kariniauskas. Ardelenii au jucat cu ceilalți cinci străini. SCM U Craiova a jucat fără Darius Hargrove, accidentat, în patru străini.

Meciul 2 se dispută miercuri (12.04), ora 20, tot la Sala Horia Demian. Partida va fi în direct la DigiSport. Se joacă pe sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.