U-BT Cluj-Napoca s-a calificat în finala LNBM 2017, după 3-2 în seria cu CSM CSU Oradea

U-BT Cluj-Napoca s-a calificat în finala Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2016/17. Formația pregătită de Mihai Silvășan a câștigat Meciul 5, decisiv, al seriei cu CSM CSU Oradea. Rezultatul final a fost de 84-78.

Gazdele au marcat primele șapte puncte ale jocului și au câștigat primul act cu scorul de 18-17. Oradea a început secvența a 2-a mai bine, grație unui parțial de 8-2 prin care a preluat conducerea. Formația din Cluj-Napoca a încheiat mai bine repriza, datorită contribuției deosebite din partea lui Nandor Kuti. Astfel, la jumătatea meciului scorul era de 44-34.

Repriza secundă a început favoratil lui U-BT. Diferența a crescut la 14 lungimi, dar CSM-ul nu a renunțat. Campioana a reușit să se apropie demai multe ori, cel mai amenințător la 66-64, în sfertul decisiv. Echipa gazdă a găsit soluții de a marca de fiecare dată și a izbutit să se impună după ce a avut inițiativa aproape în permanență.

Clujul a început cu Vlad Moldoveanu la poziția 5, respectiv cu Max Pustozvonov la poziția 4, alături de Kariniauskas, Adamovic și Dykes la perimetru.

Oradea a pierdut 14 posesii în prima repriză. Acest lucru a oferit echipei gazdă mai multe oportunități de a marca pe tranziție ofensivă. De altfel, agresivitatea defensivă a lui U-BT a fost cheia jocului, una pe care bihorenii nu au reușit să o contracareze.

În schimb, multe lucruri au funcționat în favoarea echipei antrenate de Cristian Achim: procentajul de doar 19% la aruncările de trei puncte, defensiva exemplară împotriva lui Vlad Moldovanu, descalificarea lui Pustozvonov și absența lui Aleks Rasic.

O diferență colosală s-a consemnat la punctele din spațiul de trei secunde (42-16). Alte avantaje majore a obținut Clujul la puncte după posesie pierdută de adversar (25-10), punctele după recuperare ofensivă (17-10), respectiv punctele marcate de unitatea a 2-a (34-20). În fine, Oradea nu a găsit soluții împotriva pick and roll-ului cu Barro.

Kyndall Dykes a totalizat 21 puncte, Ousmane Barro a adăugat 20 puncte, 10 recuperări, Filip Adamovic a terminat cu 16 puncte, iar Nandor Kuti a izbutit 12 puncte (100% la două puncte), 2 intercepții, 2 recuperări și un capac, fără posesie pierdută.

Sean Barnette a totalizat 17 puncte, 6 recuperări, Martin Zeno a adăugat 15 puncte, Muhamed Pasalic a terminat cu 12 puncte, iar Will Franklin a reușit 11 puncte, 8 pase decisive și 5 recuperări pentru Oradea.

De notat că Nandor Kuti a adus plusul de care Clujul a avut mare nevoie în absența lui Aleks Rasic. Sârbul a fost prezent în Sala Horia Demian, fiind aplaudat la scenă deschisă, numele său fiind scandat în repetate rânduri, inclusiv de suporterii orădeni.

Atmosfera la meci a fost de excepție. Sala Horia Demian a fost arhiplină și s-a bucurat de un public extrem de gălăgios și activ. La spectacol au contribuit din plin și cei peste 300 de suporteri orădeni prezenți. Duelul suporterilor a fost extrem de sportiv, exact așa cum s-a întâmpat și în primele patru confruntări ale acestei serii.

Scorul general a fost de 3-2 în favoarea echipei clujene. Astfel, U-BT se califică în ultimul act al campionatului după o absență de șase ani.

Clujul poate să completeze un sezon intern perfect. Echipa antrenată de Mihai Silvășan a câștigat SuperCupa României și Cupa României în acest sezon. În finală, U-BT se duelează cu Steaua CSM EximBank București. Se va juca pe sistemul cel mai bun din cinci meciuri.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.