Cedi Osman și Brandon Paul s-au despărțit de Efes. Destinația NBA!

Anadolu Efes Istanbul a pierdut doi jucători către NBA. Echipa antrenată de către Velimir Perasovic s-a despărțit de unul dintre cei mai importanți tineri jucători turci, dar și de unul dintre jucătorii americani.

Cedi Osman a semnat un contract pe trei ani cu Cleveland Cavaliers. Este vorba despre o înțelegere garantată, de pe urma căreia jucătorul amintit va încasa 8.5 milioane dolari.

Osman a devenit cel de-al 4-lea jucător produs de școala de baschet a lui Efes care ajunge în NBA. Primii trei au fost Mirsad Turkcan, Hedo Turkoglu și Furkan Korkmaz. În vârstă de 22 ani, Osman este reprezentat tocmai de Turkcan. De notat că Cedi Osman ajunge în NBA în aceeași vară în care Korkmaz a semnat cu Philadelphia 76ers.

În schimb, Anadolu Efes va primi în schimb, aproximativ un milion de dolari. Parte din această sumă va fi plătită de jucător întrucât echipele din NBA au anumite restricții la capitolul bani atunci când vine vorba despre transferul unui jucător.

Brandon Paul, jucător legitimat de Anadolu Efes în a 2-a jumătate a sezonului anterior, a semnat un contract cu San Antonio Spurs. Nu au fost dezvăluite detalii cu privire la valoarea contractului pe care acesta l-a semnat.

Jucător de pozițiile 2-3, Paul a avut medii de 8.6 puncte și o intercepție pe meci în aproximativ 17 minute pe parcursul celor 23 partide disputate în Euroligă.

Paul este absolvent al universității Illinois. Nu a fost ales în NBA Draft, jucând la nivel provesionist pentru Nizhny Novgorod, Canton Charge, respectiv Divina Seguros, în Liga VTB, NBDL și Leb Oro înaintea angajamentului din Turcia.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.