Ce am câștigat în ultima săptămână și niște întrebări pentru oamenii din baschetul românesc

Zare Markovski a ghidat România în primele două meciuri din campania de calificare pentru FIBA Basketball World Cup 2019. Vulturii au pierdut în Italia, scor 70-75, după care au învins Olanda, la Cluj-Napoca, scor 75-68.

Mă număr printre cei care au urmărit cu atenție ambele partide ale tricolorilor în deschiderea campaniei de calificare pentru FIBA Basketball World Cup 2019. Jocul din Italia l-am urmărit la TV, iar pe cel din Sala Polivalentă l-am urmărit de la fața locului.

Prima concluzie, cea bazată strict pe rezultat, constă în faptul că baschetul românesc a obținut mai mult, poate chiar mult mai mult decât m-aș fi așteptat. Desigur, această afirmație poate fi interpretată ca și cum aș fi un sceptic. Eu mă consider realist.

Aici vreau să remarc faptul că România a jucat bine spre foarte bine în repriza a 2-a din Italia, cu precădere în sfertul decisiv. Rămâne însă o primă repriză modestă, în confruntarea cu o echipă a Italiei cu mai multă calitate și experiență la nivel serios, care în primele 20 minute de joc a fost mai agresivă, mai concentrate, mai generoasă strict baschetbalistic. Este o realitate prin care nu doresc să știrbesc cu nimic din meritele echipei României.

Pe de altă parte, cu excepția primelor 15 minute de joc, România a fost net superioară Olandei în meciul de la Cluj. Este perfect adevărat, batavii nu au avut acea agresivitate pe omul cu mingea pe care staff-ul tehnic al României a evidențiat-o. În schimb, tricolorii au jucat extrem de bine, pe alocuri chiar entuziasmant în fața propriilor susținători. Au avut atitudine, ritm, au pus presiune pe adversar și au abordat meciul așa cum se face într-un meci international disputat pe teren propriu.

Prin urmare, consider că avem motive să fim mulțumiți și chiar să ne gândim la viitor cu o atitudine pozitivă. Pe de altă parte nu trebuie să ne îmbătăm cu apă rece. Vorbim despre doar două meciuri, în care au fost și chestii pozitive, dar și unele negative. În ceea ce privește afirmația că adversarii nu au avut nu știu câți jucători, trebuie admis acest lucru în cazul Italiei, în niciun caz în cel al Olandei (Aaron Doornekamp nu a jucat niciodată pentru naționala batavă). În plus, indiferent în ce formulă a jucat adversarul, consider că ține de educația noastră sportivă să învățăm și să știm să ne bucurăm de victorii sau de chestiunile pozitive pe care tricolorii ni le oferă.

În cele două meciuri disputate de România pe parcursul ultimelor zile am zărit multe schimbări. Iese în evidență numărul mare de jucători tineri, componenți ai naționalei U20 masculin a României – câștigătoare în acest an la Oradea a Campionatului European U20. Ce-I drept, este un proces început în mandatul lui Marcel Țenter, consemnat inclusiv la EuroBasket 2017. Lucru perfect adevărat și cu care trebuie să ne mândrim. Consider că viitorul sună promițător. Până la confirmare este cale extrem de lungă, însă tot ce au realizat Câțe, Kuti, Bobe, Darwiche și ceilalți, reprezintă un mare plus. Opt jucători născuți după 1 ianuarie 1997 în lotul lărgit ce a cuprins 16 nume. Șase dintre ei au jucat în dubla cu Italia și Olanda, iar patru au avut un impact major asupra victoriei repurtate la Cluj-Napoca. Un pas ferm înainte.

Meritele sunt ale baschetului românesc. Acest lucru trebuie evidențiat cât se poate de clar. Deoarece vorbim despre jucători români. Cu excepția lui Câțe și Uță (cel din urmă a jucat doar un minut, dar a făcut parte din lotul României pe tot parcursul acestei săptămâni), ceilalți tineri jucători români din lot sunt produse pur românești. Născuți, descoperiți și formați la cluburile din țară. Cu alte cuvinte, școala de baschet românească este capabilă să producă.

Nu trebuie să uităm de ceilalți componenți ai echipei. De Vlad, Andrei, Roli, Radu și așa mai departe. Fiecare cu rolul și importanța sa. La fel cum este important să remarcăm aportul lui Giordan Watson. Știam că el nu va fi scorerul de care România are nevoie. Însă americanul naturalizat acoperă alte deficiențe ale echipei naționale. Aduce siguranță, experiență, ritm și agresivitate în ambele faze ale jocului. Indiscutabil un plus major pentru tricolori.

Pe de altă parte, e cât se poate de evident că noul antrenor, macedoneanul Zare Markovski, a implementat ceva cu care acești jucători nu s-au mai întâlnit. Mulți dintre ei niciodată, iar alții nu cred că se așteptau la așa ceva în programul echipei naționale.

Este mult prea devreme să discutăm despre partea pur baschetbalistică. Suntem de abia la începutul acestui drum și până la confirmare e cale atât de lungă. Consider însă că trebuie să evidențiez câteva lucruri în ceea ce îl privește pe Markovski în prima sa săptămână în calitate de antrenor al echipei naționale a României. Lucruri remarcate fie de subsemnatul, fie de oameni din preajma echipei României.

  1. Tratamentul jucătorilor

Fiecare component al echipei a fost egal în ochii antrenorului. Prin această afirmație și cele care vor urma nu doresc să fac comparații cu predecesorii lui Markovski. Vreau pur și simplu să evidențiez, așa cum el însuși a făcut-o, faptul că indiferent de vârstă, experiență, poziție și așa mai departe, toți sunt jucători. Beneficiază de același tratament. Markovski nu s-a sensibilizat când un jucător a căzut la antrenament și nu a făcut concesii pentru nimeni. Ori ești pregătit, fizic și mental, să te antrenezi și să joci, ori nu.

Un jucător (nu contează numele) a suferit o accidentare înaintea plecării în Italia. Markovski l-a întrebat pe acesta dacă vrea să joace. Răspunsul a fost afirmativ. Aceeași întrebare au primit-o, mai devreme sau mai târziu, aproape toți jucătorii. Fiecare a răspuns afirmativ. Cu alte cuvinte, Zare Markovski folosește jucătorii care doresc să joace pentru el și pentru echipa pe care o antrenează. Cine nu vrea e liber să plece. Oricând dorește. Fără menajamente și tratament preferențial. Pentru niciunul dintre jucători.

În cadrul conferinței de presă de la finalul partidei de la Cluj-Napoca, Markovski a insistat cu privire la faptul că pentru el vârsta nu contează. Joacă cine merită. Ca fapt divers, am remarcat că România a jucat chiar și perioade îndelungate în formula care a adus cele mai mari beneficii. Nu a contat că X sau Y stă pe bancă din moment ce echipa performează în altă alcătuire. Totodată nu am văzut acea preocupare pe care o tot întâlnim în LNBM, unde noțiunea de rotație este interpretată în genul că atunci când bugetul îți permite, reduci numărul de minute al jucătorilor de bază cu orice preț. La Markovski acest lucru nu a contat. Dacă o formulă a performat 10-12-15 minute legat, atunci așa a jucat.

  1. Încrederea în jucători

Un aspect extraordinar de important s-a consemnat la conferința de presă ce a urmat meciului dintre România și Olanda. Conform protocolului, fiecare echipă participă la conferința de presă cu antrenorul principal și un jucător reprezentativ. Întâi vin oaspeții, urmați apoi de gazde. Ordinea este următoarea: întâi declară jucătorul, apoi antrenorul, după care vin întrebările jurnaliștilor.

Markovski, atunci când i-a venit rândul, a spus pur și simplu că este în totalitate de acord cu ce a declarat jucătorul său. Este vorba despre Emanual Câțe. Ce înseamnă acest lucru? Pur și simplu că îl apreciază pe Emi. Nu doar pentru ce a jucat, ci și pentru cum a analizat prestația echipei României și modul de desfășurare al jocului. Totodată, prin această abordare Markovski i-a arătat lui Câțe, dar și celor prezenți la conferința de presă, capabili să înțeleagă și alte lucruri decât cele rostite în cuvinte, că are deplină încredere în jucătorii săi. Nu doar în ce pot ei să ofere pe teren, ci prin tot ceea ce ei reprezintă.

  1. Emoții și trăiri

Cei care au fost prezenți în sală la meciul cu Olanda și au urmărit reacțiile lui Zare Markovski din timpul meciului au putut remarca faptul că acesta pare să fie un robot. Acest lucru a fost remarcat și de Adina Oșan – jurnalist cu bogată experiență în sportul/baschetul românesc. Ea a destins atmosfera la conferința de presă cerându-i antrenorului macedonean un zâmbet. El a răspuns în cele din urmă cu unul, însă zâmbetul a fost însoțit de o explicație potrivit căreia el se bucură în interior de toate reușitele echipei pe care o antrenează.

Faptul că antrenorul principal se comportă în acest fel de față cu elevii săi înseamnă ceva mai mult. Lipsa reacției este una cât se poate de controlată și îi invit pe toți cei care iubesc baschetul să se pună în locul antrenorului. Câte reacții avem cu toții în timpul unui meci? Câte dintre ele sunt pozitive și câte negative? Vă spun eu, majoritatea dintre noi avem de N ori mai multe reacții negative decât pozitive. Ce transmitem noi prin aceste reacții? E clar că transmitem mesaje negative. Exact ce nu au nevoie jucătorii. Astfel, fiind în totalitate lipsit de reacție, Markovski le oferă jucătorilor liniște și îi ajută să treacă peste momentele mai puțin reușite, dar nici nu le ridică statui pentru realizări. În jocul de baschet distanța de la o realizare la o nerealizare este de multe ori de o fracțiune de secundă. Prin urmare, antrenorul nu are nici reacții pozitive. Această atitudine transmite jucătorilor că ei trebuie să fie concentrați în fiecare moment al meciului. Inclusiv după un lucru pozitiv pe care l-au făcut. De altfel am remarcat exact aceeași atitudine din partea antrenorului macedonean și la antrenament.

Închei printr-o nedumerire. O contradicție cu paragraful de mai sus, în care am remarcat productivitatea școlii de baschet românești, cu referire la generația 97. Mă întreb cum se face că un antrenor macedonean, care nu a avut niciun fel de legătură directă cu baschetul românesc până de curând, poate să dea șanse jucătorilor români și implicit sportului cu mingea la coș din țara noastră? Deși am spus că nu fac comparații, aici consider că trebuie să o fac. Și nu cu fostul antrenor al echipei naționale, Marcel Țenter, ci cu întreg sistemul baschetbalistic din România.

De ce majoritatea celor din sectorul juvenil sunt concentrați pe segmentul de inițiere și tot ce urmează după el pe termen de 1-2-3 ani, fără a pune niciun fel de bază pe selecție, pe calitatea fizică, intelectuală, pe proveniența copiilor și așa mai departe? De ce ne preocupă exclusiv profitul financiar imediat? Aceasa nu este o întrebare pentru antrenorul din baschetul juvenil sau pentru clubul la care acesta este angajat. Din păcate este o întrebare pentru întreg sistemul existent în România. Domeniul e acum baschet, întrucât ne aflăm pe un portal care se ocupă de această ramură. Însă același lucru îl întâlnim peste tot. De asta nu mai avem oameni educați. Mulți să fim, că doar așa sare banul.

De ce majoritatea celor din Liga Națională sunt concentrați exclusiv pe rezultatul următorului meci? Întrebarea este adresată atât antrenorilor, cât și celor care pun presiune pe ei prin faptul că cer rezultate la fiecare meci și sar cu comunicate penibile după fiecare eșec, oricât de logice și realist ear fi circumstanțele. De parcă eșecul, insuccesul, adversitatea de orice formă, nu ar fi lucruri cu care trebuie să ne confruntăm zilnic, indiferent de domeniul de activitate, iar adesea cu o abordare corectă și fără presiuni complet ridicole și inutile, de pe urma unor întâmplări negative, avem capacitatea de a reacționa pozitiv.

Însă altul este contextul întrebării. De ce nu ne preocupă absolut deloc ziua de mâine în Liga Națională, domnilor finanțatori, președinți, antrenori? De ce nu ne preocupă absolut deloc ziua de mâine la inițiere? De ce trebuie să vină un negru străin și să ne arate într-o săptămână și două meciuri că avem capacitatea să contăm într-o disciplină sportivă în care eram aproape convinși cu toții că noi nu putem să existăm la un nivel serios?

Nu vreau să fiu înțeles greșit și cu siguranță nu doresc să-l plasez pe Zare Markovski pe o poziție mai înaltă decât îi este locul. Însă e limpede că omul a venit cu altă abordare. Una prin care a adus o reacție de care începeam să cred că baschetul românesc nu este capabil. Acesta este meritul antrenorului din Macedonia.

Foto: Alina Cojocaru / FIBA.basketball

Articole din aceeași categorie

6 comentarii On Ce am câștigat în ultima săptămână și niște întrebări pentru oamenii din baschetul românesc

  • Adevaruri care ar trebui sa miste macar putin ,,trendul,, actual din baschetul romanesc si indiferenta care il caracterizeaza.
    Ma refer la faptul ca interesele mici primeaza in fata intereselor mari.

  • Cred ca este imposibil de schimbat cu aceasta echipa de la federatie situatia din baschet.La general acelasi lucru este valabil pentru intreaga societate romaneasca.
    Din pacate nu vad pe nimeni capabil sa schimbe sistemul din baschet si sint curios ce se va intimpla cu antrenorul cind va intra in conflict cu el.
    Oricum excelent articolul si nemaipomenita prestatia echipei.

  • Cu toate ca nu sunt cel mai optimist, nici nu pot sa nu admit ca antrenorul acesta a fost adus de federatie, totusi.
    Ce este sigur este ca schimbarea sistemului nu o poate initia decit federatia. Cei de dedesubt fiind creatia sistemului nu au motive sa schimbe si dealtfel nici nu au puterea sa o faca.

  • Domnule Micinic, mulțumesc că existați și că vă exprimați părerea într-un mod atât de plăcut. Nu știu dacă oamenii importanți din baschet percutează la opiniile exprimate, dar acum și în multe alte ocazii am rezonat cu articolele postate.

  • Chiar toti cei de dedesubt sint creatia sistemului?Daca e asa{eu fiind doar spectator}e foarte trist.

  • Am scris de multe ori nemultumit de modul in care antrenorii din liga nationala trateaza tinerii jucatori romani. Am fost deranjat de fatul ca jucatori, in special americani, de factura indoielnica primesc minute multe in detrimentul romanilor tineri. Chiar dnul Achim este unul dintre antrenorii romani criticati ot ca nu se implica in cresterea sportivilor romani.
    Ma bucur ca ati scris acest articol…Poate ca regula cu romanul in teren si mai ales cu jucatorul U 23 a produs emulatie in randul tinerilor jucatori romani. Poate….

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.