O campioană olimpică și un antrenor de Euroligă prezenți la Oradea

Seara de sâmbătă (15.07) a cuprins confruntarea dintre Marea Britanie și Rusia, contând pentru ziua a 2-a a Campionatului European U20 masculin Divizia B, ediția 2017 de la Oradea. Jocul s-a încheiat cu victoria britanicilor, scor 64-57. Un aspect important, imortalizat de fotografii Cătălin Soare (FIBA) și Alina Cojocaru (FR Baschet), legat de acest meci s-a consemnat în tribune.

Jocul a fost urmărit din tribune de către Evgeny Pashutin, fratele mai mare al lui Zakhar – antrenorul principal al Rusiei la evenimentul de la Oradea, alături de Irina Sumnikova. Este vorba despre două nume mari ale ale baschetului ex-sovietic.

Evgeny Pashutin a ghidat pe Unics Kazan și Lokomotiv Kuban spre câștigarea EuroCup, pe CSKA Moscova spre câștigarea Ligii VTB, a campionatului Rusiei și Cupei Rusiei, respectiv locul 3 în Euroligă. El a antrenat în ultimul sezon pe Unics Kazan, la nivel de Euroligă. Are cinci sezoane în calitate de antrenor principal în cea mai puternică întrecere de club din Europa. De asemenea, a câștigat Euroliga masculină din postură de antrenor secund la CSKA Moscova. El a ghidat Rusia spre medalia de aur la Campionatul European U20 masculin Divizia A din anul 2005.

Sumnikova a fost o jucătoare de mare succes. Ea a jucat pentru Uniunea Sovietică la Jocurile Olimpice din 1988, când a cucerit medalia de bronz. De asemenea, ea a cucerit medalia olimpică de aur în 1992, alături de Comunitatea Statelor Independente. Irina a reprezentat apoi Rusia la edițiile Jocurilor Olimpice din 1996 și 2000.

Prezența Irinei Sumnikova la Oradea are caracter oficial. Ea este comisar delegat de FIBA pentru Campionatul European U20 masculin Divizia B. În schimb, Evgeny Pashutin nu face parte din delegația oficială a Rusiei. El este liber de contract la ora actuală, fiind alături de fratele său și urmărește tinerele talente ale Rusiei, respectiv Europei în acțiune la evenimentul desfășurat la Oradea.

Citiți și

Legende ale baschetului european prezente la Oradea

Foto: Federatia Romana de Baschet (Facebook)

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.