Bulgaria, Estonia, Olanda sau Suedia va fi adversarul României în preliminariile FIBA Basketball World Cup 2019

Joi (24.08), la Munchen, se va desfășura ceremonia de tragere la sorți cu privire la completarea grupelor din cadrul primei faze a grupelor contând pentru calificările FIBA Basketball World Cup 2019 – Zona Europa. Reamintim că între 2 și 19 august s-au desfășurat precalificările.

În precalificări au participat 13 echipe, opt dintre acestea calificându-se. Este vorba, în ordine alfabetică, despre Austria, Belarus, Bosnia-Herțegovina, Bulgaria, Estonia, Kosovo, Olanda și Suedia. Aceste echipe vor fi protagonistele tragerii la sorți ce va avea loc pe 24 august la Munchen. Aceasta va fi transmisă în direct pe YouTube (canalul FIBA), cu începre de la ora 12:30.

Câștigătoarele grupelor vor fi capi de serie principali. Este vorba despre Bulgaria, Estonia, Olanda și Suedia. Astfel, aceste formații vor fi repartizate în Grupele B, D, F sau H. Așadar, una dintre cele patru va ajunge în grupa României, din care mai fac parte Italia și Croația.

În schimb, ocupantele locurilor 2 în grupele din precalificări, în speță Austria, Belarus, Bosnia-Herțegovina și Kosovo, vor fi repartizate într-una din Grupele A, C, E sau G.

FIBA a anunțat că există o restricție pentru Kosovo, care nu poate fi extrasă în aceeași grupă cu Serbia.

Componența grupelor din prima fază a calificărilor:

Grupa A – Spania, Slovenia, Muntenegru, echipă din precalificări.
Grupa B – Letonia, Turcia, Ucraina, echipă din precalificări.
Grupa C – Lituania, Ungaria, Polonia, echipă din precalificări.
Grupa D – Italia, Croația, România, echipă din precalificări.
Grupa E – Franța, Rusia, Belgia, echipă din precalificări.
Grupa F – Cehia, Finlanda, Islanda, echipă din precalificări.
Grupa G – Serbia, Georgia, Germania, echipă din precalificări.
Grupa H – Grecia, Israel, Marea Britanie, echipă din precalificări.

Faza a 2-a va cuprinde 24 de echipe. Se vor forma patru grupe de câte șase echipe fiecare. Rezultatele obținute în compania echipelor calificate din prima fază grupelor se păstrează și în faza a -a, urmând a se juca în sistem fiecare cu fiecare în dublă manșă, în compania celor trei echipe venite din altă grupă. Primele trei clasate în fiecare din cele ptru grupe se califică la turneul final.

Componența grupelor fazei a 2-a:

Primele trei din Grupa A și primele trei din Grupa B formează Grupa I.
Primele trei din Grupa C și primele trei din Grupa D formează Grupa J.
Primele trei din Grupa E și primele trei din Grupa F formează Grupa K.
Primele trei din Grupa G și primele trei din Grupa H formează Grupa L.

Așadar, Europa va beneficia de 12 locuri la următoarea ediție a FIBA Basketball World Cup. Asia și Americas vor avea câte 7 echipe fiecare, Arica va avea 5, cărora li se adaugă țara gazdă, China.

Jocurile din preliminariile FIBA Basketball World Cup 2019 se vor juca după cum urmează:

Prima faza
Fereastra 1 – noiembrie 2017
Fereastra 2 – februarie 2018
Fereastra 3 – iunie 2018

A 2-a fază
Fereastra 4 – septembrie 2018
Fereastra 5 – noiembrie 2018
Fereastra 6 – februarie 2019

Toate echipele va disputa câte două meciuri în fiecare fereastră.

Citiți și

FIBA Basketball World Cup 2019 – Italia, Croația și o echipă din precalificări sunt adversarii României în preliminarii

Articole din aceeași categorie

1 comentarii On Bulgaria, Estonia, Olanda sau Suedia va fi adversarul României în preliminariile FIBA Basketball World Cup 2019

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.