Basketball Champions League revine cu rubrica dedicată arbitrajului

Sezonul regulat al Basketball Champions League a demarat în urmă cu o săptămână. Astfel, organizatorii competiției revin cu rubrica intitulată „Tough Calls” care a primit numeroase aprecieri pozitive din partea publicului larg întrucât explică deciziile corecte și evidențiză erorile comise de arbitri în timpul jocurilor din competiția amintită.

Una dintre deciziile de arbitraj care au ieșit în evidență pe parcursul primei etape din sezonul regulat al Basketball Champions League 2017/18 este legată un fault ofensiv comis de un jucător în momentul aruncării. Acesta și-a întins picioarele în față cu scopul de a crea contact cu adversarul pentru a determina arbitrul să fluiere fault pe aruncare. Arbitrul în cauză a avut o poziția foarte bună a a apreciat faptul că jucătorul aflat în atac a provocat contactul, astfel încât a dictat fault ofensiv.

O altă măsură de arbitraj interesantă este dictarea unei greșeli antisportive la un fault pe aruncare. Explicația din regulament este „contact excesiv cauzat de un jucător care încearcă să intervină la minge ori să oprească oponentul să finalizeze”.

Rubrica realizată de Basketball Champions League în fiecare săptămână cuprinde și alte faze de joc explicate, în limba engleză, menite să ne ajute să înțelegem mai bine această parte a jocului de baschet. Click AICI pentru mai multe faze.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.