Andrija Ciric a semnat un nou contract cu Szeged după un sezon în care a înscris 90 coșuri de trei puncte

Szedeak SZTE Szeged i-a prelungit contractul jucătorului ex-iugoslav Andrija Ciric pentru următoarele două sezoane. Fost vicecampion al României alături de BC Mureș, jucătorul în vârstă de 35 ani a fost unul dintre cei mai buni marcator al campionatului maghiar în stagiunea recent încheiată.

Ciric a avut medii statistice de 18.9 puncte, 6.0 recuperări, 2.1 pase decisive și 1.1 intercepții în 34 meciuri disputate și a avut 33.3 minute pe meci. El a înscris 90 coșuri de trei puncte pentru un procentaj de 41%. Andrija a fost al 2-lea marcator al lui Szeged, principalul fiind Darko Balaban, un alt fost jucător al lui BC Mureș.

Szeged a ocupat locul al 8-lea în sezonul regulat al ediției de campionat 2014/15 în Ungaria. În playoff a pierdut cu scorul general de 3-0 în fața lui Szolnok, formație ce a câștigat titlul de campioană. De notat că aceasta a fost prima calificare în playoff din istoria lui Szeged.

Andrija măsoară 1.99 metri, are 35 de ani și evoluează pe pozițiile 2-3.

Un veritabil globe trotter, Ciric a jucat în următoarele țări: Belgia, Bosnia, Cipru, Islanda, Polonia, Ucraina, Ungaria și șara natală, Serbia. Foarte probabil acesta este ultimul contract din cariera lui Ciric.

De notat că după mai multe echipe la care au colaborat, Andrija Ciric și antrenorul Srecko Sekulovic se vor afla în tabere diferite. Tehnicianul ex-iugoslav a semnat un contract cu Kaposvar.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.