Al 3-lea break din tot atâtea meciuri în seria dintre Milano și Trento

Meciul 3 al seriei dintre Energia Trento și EA7 Milano s-a încheiat tot cu victoria oaspeților. Campioana în exercițiu a Italiei s-a impus cu scorul de 87-66 pentru a se apropia la 2-1 în seria care se desfășoară pe sistemul cel mai bun din șapte meciuri.

Jocul a demarat favorabil elevilor lui Jasmin Repesa. Aceștia s-au desprins la zece lungimi în primul sfert. Ecartul s-a menținut până la pauză, pentru ca în repriza secundă diferența să crească.

Foto Ciamillo-Castoria / M.Brondi

Davide Pascolo a totalizat 17 puncte, 5 recuperări, Ricky Hickman (foto) a adăugat 16 puncte, iar Milan Macvan a încheiat cu 12 puncte pentru învingători. Dustin Hogue a replicat cu 16 puncte pentru formația din Trento.

Așadar, după ce a câștigat primele două meciuri ale semifinalei campionatului din Italia în deplasare, în fieful campioanei în exercițiu, Energia Trento a cedat în Meciul 3, primul pe teren propriu în această serie. Meciul 4 se dispută tot la Trento. Fără îndoială ritmul în care se joacă este unul cu care Milano este familiarizată, meciurile succedându-se la distanță de două zile.

Foto: legabasket.it

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.