14 țări și 32 cluburi în BasketballCL vs 10 țări și 16 cluburi în Euroligă

Basketball Champions League este o competiție care se dorește să copieze Euroliga masculină. Oricât de mult încearcă FIBA să propovăduiască ideea că se preocupă de toate țările din Europa, indiferent de gradul de dezvoltare al disciplinei, realitatea ne spune cu totul altceva. FIBA este preocupată să redevină forța dominantă, preferabil unica din sportul cu mingea la coș pe întreaga planetă, exceptând evident SUA. Unde nu a avut și nu va avea niciodată vreo șansă.

Singura deosebire între FIBA și Euroleague Commercial Assets este că cea din urmă recunoaște franc prin acțiunile întreprinse că este preocupată de baschetul de cea mai înaltă performanță posibilă din Europa. FIBA nu spune acest lucru, însă acționează în același mod.

Cifrele ne ajută în acest sens. Euroliga are 16 participante în sezonul regulat, provenite din zece competiții. În schimb, Basketball Champions League are 32 de echipe din 14 țări.

Desigur, FIBA a organizat trei tururi preliminare în cadrul cărora a introdus în competiție echipele de club din țările mai puțin dezvoltate în așa fel încât să nu existe nici cea mai mică șansă ca o echipă provenită dintr-o țară mai puțin dezvoltată să pătrundă în faza grupelor.

Euroliga nu a organizat niciun tur preliminar și implicit nu a aruncat în aer programul de pregătire al echipelor eliminate din preliminarii. De asemenea nu le-a pus să cheltuie bani inutil cu privire la echipament, planificarea călătoriilor și așa mai departe. Cum nu Euroleague Commercial Assets este responsabilă pentru organizarea tururilor preliminare din Basketball Champions League la 2-4 zile de la încheierea EuroBasket 2017. Ambele competiții, atât cea destinată echipelor naționale, cât și cea destinată echipelor de club, se desfășoară sub egida FIBA.

E posibil ca excepția să fie dată de către CEZ Nymburk și BC Oostende, campioanele Cehiei și Belgiei, înscrise direct în grupe. Celelalte țări/ligi reprezentate în grupe sunt: Spania, Turcia, Liga VTB, Germania, Franța, Italia, Grecia, Liga Adriatică, Lituania, Israel, Letonia respectiv Polonia.

Din cele 14 țări reprezentate în BasketballCL doar Cehia, Belgia, Letonia și Polonia nu sunt reprezentate în Euroligă. Celelalte zece dau principalele forțe sportive și financiare în competiția de top a Eurolegue Commercial Assets.

FIBA ar face bine să recunoască faptul că o preocupă aproape exclusiv concursul cu Euroliga masculină. Acolo unde cel puțin pentru următorii nouă ani va fi net inferioară. Orice ar întreprinde în această perioadă.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.