14 meciuri și destule întâmplări în noaptea de miercuri spre joi în NBA

Noaptea de miercuri spre joi a programat numai puțin de 14 meciuri în NBA. Așadar, 28 din totalul de 30 echipe au jucat în cursul acestei sesiuni. Trecem în revistă cele mai importante întâmplări ale zilei de joc.

Harrison Barnes a marcat un coș de trei puncte cu panoul, pe sirena ce a anunțat finalul partidei pentru a ajuta pe Dallas Mavericks să învingă în fieful lui Memphis Grizzlies, scor 95-94. Texanii erau conduși cu două puncte când pe timpul de joc mai era o jumătate de secundă. Ei au repus mingea din jumătatea adversă de teren, aceasta a ajuns la Barnes, care a trimis-o în coș, în timp util pentru ca arbitrii să valideze aruncarea.

Mavs au 4-15 la general, bifând a 2-a victorie în ultimele trei meciuri disputate. În schimb, „urșii” au 7-10.

Seria de victorii consecutive a lui Boston Celtics s-a oprit la 16. Ea a fost stopată de către Miami Heat. Meciul desfășurat în Florida s-a încheiat cu scorul de 104-98. A fost un meci controlat de Heat, care s-a desprins la 11 puncte în primul act și conducea cu 16 lungimi la intrarea în secvența decisivă. Goran Dragic a eușit 27 puncte, 5 recuperări și 4 pase decisive pentru învingători. Miami are 8-9, iar Boston ajunge la 16-3.

LeBron James a înscris 23 puncte în sfertul 4 al meciului câștigat de Cleveland Cavaliers cu Brooklyn Nets. Rezultatul final a fost de 119-109. Pe parcursul ultimelor 12 minute de joc s-a consemnat un parțial de 42-32 în favoarea învingătorilor. Cavs au 11-7 la general, după cea de-a 6-a victorie consecutivă. Brooklyn are 6-11.

Houston Rockets au spulberat pe Denver Nuggets, scor 125-95, bifând a 14-a victorie stagională, pentru a se menține în fruntea Conferinței Vest din NBA. Luc Mbah a Moute (foto) a avut un indice de 57 la capitolul +/- în 26 minute de joc. Este cel mai mare indice +/- înregistrat de un jucător într-un meci din NBA în ultimii 20 de ani. În schimb, Denver au 10-8 la general.

OKC Thunder au surclasat pe Golden State Warriors, scor 108-91. Russell Westbrook a totalizat 34 punte, 10 recuperări, 9 pase decisive și 4 intercepții pentru învingători. În schimb, campioana a jucat cu toate piesele de bază. Oklahoma City are 8-9 la general, iar Golden State ajunge la 13-5.

NY Knicks au învins pe Toronto Raptors, scor 108-100. A fost un meci în cadrul căruia învingătorii au realizat un parțial de 41-10 în sfertul al 3-lea. Tim Hardaway Jr a reușit 38 puncte, 7 pase decisive și 6 recuperări pentru învingători. Echipa din New York ajunge la 10 victorii din 17 partide disputate. În schimb, Toronto are 11-6.

Minnesota Timberwolves au depășit Orlando Magic, scor 124-118. A fost un meci în cadrul căruia s-a consemnat un parțial de 41-18 în sfertul al 3-lea pentru Wolves, respectiv unul cu 18-38 în secvența decisivă, favorabil lui Magic. Remarcabil este faptul că titularii lui Minnesota au marcat între 18 și 26 puncte fiecare. Echipa din Minneapolis are 11-7, iar cea din Florida a ajuns la 8-10.

Kris Middleton a totalizat 40 puncte, 9 recuperări, 4 intercepții și 3 pase decisive în victoria repurtată de Milwaukee Bucks pe terenul lui Phoenix Suns, scor 113-107. Jocul a fost decis în prelungiri, unde s-a consemnat scorul de 8-2. Bucks au 9-8 la general, iar Suns au 7-12.

Articole din aceeași categorie

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată!

Nu vor fi publicate comentariile care sunt în afara subiectului articolului sau pe care le considerăm ca fiind ilegale, discriminatorii, injurioase sau neadecvate. Linkurile utile în context sunt binevenite.

Sliding Sidebar

Despre Noi

24secunde este un site dedicat, în special, analizelor și comentariilor despre baschetul românesc.

Publicăm și știri, unele mai detaliate, puse în context și însoțite de câte cu un paragraf cu un comentariu, altele scurte, grupate sub titulatura ”Ultima oră”.

24secunde.ro este întruchiparea unei pasiuni, drept urmare principalul nostru țel nu este traficul.

Normal că vrem să avem, zilnic, mii de cititori care să lase tot atâtea comentarii, dar nu acesta este obiectivul nostru primordial.

În primul rând, vrem să vă oferim texte de o calitate foarte bună.

În al doilea rând, vrem să creem o comunitate în care să se discute despre problemele reale ale baschetului românesc și despre soluțiile de dezvoltare a acestuia, fără antipatii legate de echipa favorită, orașul de domiciliu sau alte astfel de lucruri derizorii.

Sperăm să reușim toate acestea, iar 24secunde.ro să devină un reper în presa de baschet din România.